Senatorii juriști, lovitură pentru Orban! Ordonanța pentru anticipate a fost RESPINSĂ
PSD dă peste cap planurile Guvernului pentru anticipate. Ordonanţa de urgenţă adoptată cu o zi înainte ca Executivul Orban să fie demis prin moţiune de cenzură a fost repinsă în Comisia Juridică a Senatului. Raportul de respingere a fost adoptat cu 8 voturi ”pentru” și 3 ”contra”.
OUG privind alegerile anticipate, promovată de Guvernul Orban înainte de moțiunea de cenzură, a primit aviz negativ la Comisia juridică a Senatului.
Ordonanța a fost respinsă la Senat, în comisia juridică, pentru că nu avea toate avizele, al Consiliului Legislativ și al MAI. Documentul va merge în plen, dar cel mai probabil va fi respinsă după ce a primit aviz negativ.
Controversele Ordonanţei de Urgenţă
Ordonanţa reduce termenele pentru ca alegerile anticipate să poată avea loc. Termenul stabilit prin acest proiect de OUG este de 50 de zile pentru anunţarea datei alegerilor parlamentare după dizolvarea Parlamentului, iar acest anunţ poate fi făcut în termen de cinci zile de la dizolvarea Parlamentului.
Ordonanţa introduce posibilitatea ca, la alegerile parlamentare anticipate, românii care se află în altă localitate decât cea de domiciliu să poată vota pe liste suplimentare, acolo unde se află.
Sursa: realitatea.net