Ședință CLM marcată de obositoarea discuție privind situația CET-ului
Mai multe discuții au fost provocate azi în ședința ordinară a CLM vizavi de situația CET-ului din Arad, după ce consilierii USR au votat rectificarea bugetară - care avea scopul de a tăia bani de la cultură sau transporturi pentru a-i îndrepta spre plata costurilor de producție și transport a agentului termic către populație - dar nu au votat aprobarea prețului energiei termice. Totuși, proiectul a trecut.
„Se aproba prețul local al energiei termice în sistemul de transport, la valoarea de 830,22 lei/Gcal inclusiv TVA, respectiv 697,66 lei/Gcal exclusiv TVA. Se aprobă prețul de facturare a energiei termice pentru populație în sistemul de transport, la valoarea de 398 lei/Gcal inclusiv TVA, respectiv 334,45 lei/Gcal exclusiv TVA. Se aprobă subvenția pentru acoperirea diferenței dintre prețul local al energiei termice în sistemul de transport si prețul de facturare pentru populație, la valoarea de 432,22 lei/Gcal inclusiv TVA, respectiv 363,21 lei/Gcal exclusiv TVA”, se arată în proiectul de hotărâre.
Totodată, discuții au fost purtate pe marginea subiectului proiectului de construcție de pe strada Măcieșului în Aradul Nou, unde dezvoltatorul a venit cu precizări vizavi de regimul de înălțime care va fi doar de parter și un etaj, nu de mai multe etaje. De meționat că mai multe familii, circa 60, din Aradul Nou au depus o plângere în care menționau că este un cartier de case, nu de blocuri, însă dezvoltatorul a venit cu precizările viazvi regimul de înălțime și proiectul a trecut. Prin urmare, proiectul construirii unor imobile în Aradul Nou, în zona străzii Măcieșului, a trecut cu un amendament depus de PNL și PSD. Proiectele de pe ordinea de zi au trecut în mare fără probleme de votul consilierilor, doar proiectul cu numărul 21 vizând construcția din Aradul Nou nu a trecut pentru că a fost practic, anulat de cel precedent, care a trecut.
Iată ordinea de zi a ședinței ordinare de astăzi a CLM:
1. Proiect de hotărâre nr. 101/2022 privind aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul Consiliului Local al Municipiului Arad pentru anul 2022 al Serviciului public de interes local „Direcţia de Asistenţă Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad – inițiativa primarului.
2. Proiect de hotărâre nr. 50/2022 privind aprobarea Regulamentului de desfășurare a activității de transport în regim de taxi – inițiativa primarului
3. Proiect de hotărâre nr. 152/2022 referitor la neexercitarea dreptului de preempțiune cu privire la achiziționarea cotei de 3/48 din apartamentul nr. 3, situat în Arad, B-dul Revoluției, nr. 40, parter – inițiativa primarului.
4. Proiect de hotărâre nr. 153/2022 referitor la neexercitarea dreptului de preempțiune cu privire la achiziționarea cotei de 1/16 din apartamentul nr. 5, situat în Arad, B-dul Revoluției, nr. 40, etaj I – inițiativa primarului.
5. Proiect de hotărâre nr. 163/2022 referitor la neexercitarea dreptului de preempţiune cu privire la achiziţionarea apartamentului nr. 10, situat în Arad, B-dul G-ral Vasile Milea, nr. 19, etaj I– inițiativa primarului.
6. Proiect de hotărâre nr. 164/2022 privind actualizarea inventarului bunurilor imobile proprietatea privată a Municipiului Arad – inițiativa primarului.
7. Proiect de hotărâre nr. 145/2022 cu privire la subapartamentarea imobilului situat în Municipiul Arad, Str. Tribunul Dobra, nr. 1, Et. M, Ap. 13, înscris în CF nr. 300822 C1-U27 Arad – inițiativa primarului.
8. Proiect de hotărâre nr. 146/2022 cu privire la subapartamentarea imobilului situat în Municipiul Arad, Str. Gr. Alexandrescu, nr. 26, Ap. 1+2, înscris în CF nr. 352904-C1-U2 Arad – inițiativa primarului.
9. Proiect de hotărâre nr. 133/2022 privind însuşirea documentaţiei pentru repoziţionarea a 2 imobile situate în Municipiul Arad, Zona CET, înscrise în CF nr. 356277 Arad, CF nr. 356278 Arad - – inițiativa primarului.
10. Proiect de hotărâre nr. 157/2022 privind prima înscriere în domeniul public a unui imobil și modificarea suprafeței imobilului înscris în CF nr. 354245 Arad, situat în Municipiul Arad, Zona Str. Digului – inițiativa primarului.
11. Proiect de hotărâre nr. 154/2022 privind modificarea suprafeței de teren situat în Municipiul Arad, Str. Ciocârliei, nr. 7, înscris în CF nr. 316152 Arad – inițiativa primarului.
12. Proiect de hotărâre nr. 166/2022 cu privire la acceptarea ofertei de donație a terenului care face legătura dintre strada Cucului și strada Biruinței, situat în Municipiul Arad, Calea Victoriei, nr. 33-35, înscris în CF nr. 359390 Arad - inițiativa primarului
13. Proiect de hotărâre nr. 162/2022 cu privire la aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc proprietatea privată a Municipiului Arad/Statului Român – Fond Locativ – inițiativa primarului.
14. Proiect de hotărâre nr. 147/2022 privind modificarea repartizării excedentului bugetar al municipiului Arad la 31.12.2021 – inițiativa primarului.
15. Proiect de hotărâre nr. 148/2022 privind rectificarea Bugetului General de venituri și cheltuieli al Municipiului Arad pe anul 2022 – inițiativa primarului.
16. Proiect de hotărâre nr. 149/2022 pentru aprobarea acordării în avans a ajutorului cu titlu de subvenţii pentru acoperirea diferenţei de preţ şi tarif la energia termică livrată populaţiei către S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad – inițiativa primarului.
17. Proiect de hotărâre nr. 161/2022 privind aprobarea prețului local al energiei termice în sistemul de transport din Municipiului Arad – inițiativa primarului.
18. Proiect de hotărâre nr. 53/2022 privind atribuirea de denumire de stradă în municipiul Arad, în interiorul cartierului Westfield – inițiativa primarului.
19. Proiect de hotărâre nr. 156/2022 referitor la modificarea Hotărârii nr. 255/2020 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea cofinanțării Fazei II a Proiectului „Procese de planificare cocreative pentru analiza, evaluarea și îmbunătățirea utilizării spațiului public în transport pentru a crea spații publice noi atractive, accesibile, favorabile incluziunii și mai viabile pentru oameni”- acronim Space4People, co-finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul URBACT III, Apelul „Rețele de Planificare a Acțiunii” – inițiativa primarului.
20. Proiect de hotărâre nr. 553/2021 cu privire la respingerea plângerii prealabile formulată împotriva Hotărârii nr.173/16 aprilie 2021 adoptată de Consiliul Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) și Regulamentul Local de Urbanism (RLU):”Zonă condominii 4 apartamente și locuință individuală” pentru imobilele identificate prin C.F. nr. 331778-Arad, C.F. nr. 331779-Arad, C.F. nr. 331780 Arad, C.F. nr. 331781 Arad, amplasament: str. Măcieșului nr. 10-16, municipiul Arad, Județul Arad - inițiativa primarului
21. Proiect de hotărâre nr. 644/2021 privind aprobarea plângerii prealabile formulată împotriva Hotărârii nr. 173/2021 a Consiliul Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) și Regulamentul Local de Urbanism (RLU): ”Zonă condominii 4 apartamente și locuință individuală” pentru imobilele identificate prin C.F. nr. 331778-Arad, C.F. nr. 331779-Arad, C.F. nr. 331780 Arad, C.F. nr. 331781 Arad, amplasament: str. Măcieșului nr. 10-16, municipiul Arad, Județul Arad – inițiativa consilierilor locali USR.
22. Proiect de hotărâre nr. 165/2022 privind modificarea Hotărârii nr. 11/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului la Filarmonica Arad - inițiativa primarului
23. Proiect de hotărâre nr. 167/2022 privind modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad- inițiativa primarului
24. Proiect de hotărâre nr. 168/2022 privind atestarea apartenenței la proprietatea privată a Municipiului Arad a imobilelor înscrise în C.F. nr. 335603 Arad și în CF nr. 334313 Arad, situate în extravilanul Municipiului Arad - inițiativa primarului
25. Proiect de hotărâre nr. 158/2022 privind aprobarea procesului-verbal/stenogramei ședinței publice ordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din 18 ianuarie 2022 – inițiativa primarului
26. Proiect de hotărâre nr. 159/2022 privind aprobarea procesului-verbal/stenogramei ședinței publice extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din 18 ianuarie 2022 – inițiativa primarului
27. Proiect de hotărâre nr. 160/2022 privind aprobarea procesului-verbal/stenogramei ședinței publice extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din 27 ianuarie 2022 – inițiativa primarului
28. Informări privind activitatea operatorilor economici de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad.
29. Notificări diverse, corespondență adresată Consiliului Local al Municipiului Arad.
30. Interpelări, întrebări, petiții, declarații politice şi alte probleme supuse atenţiei Consiliului Local al Municipiului Arad.