Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Secretarul general al Guvernului, audiat la DNA

Secretarul general al Guvernului, Mihai Busoioc, este audiat, joi, de procurorii anticorupţie în dosarul adoptării Ordonanţei 13. 

Secretarul general al Guvernului, audiat la DNA
Comentează 0

În acest dosar, DNA face deocamdată cercetări in rem, asupra faptei, și pentru aceasta au convocat mai mulți oficiali din Guvernul Grindeanu. Astfel, miercuri, de pildă, a fost audiată Grațiela Gavrilescu, ministrul pentru relația cu Parlamentul, după ce anterior fuseseră chemați la DNA și doi foști secretari de stat din Ministerul Justiției, dar și alți funcționari.

Mihai Busuioc, în calitatea sa de secretar general al Guvernului, a fost implicat în procesul de adoptare a controversatei ordonanțe. Potrivit stenogramei ședinției de guvern în care a fost adoptată OUG 13, premierul Sorin Grindeanu îl întreabă personal dacă ordonanța are toate avizele, iar acesta îi răspunde că da. 

Conform stenogramei, ministrul justiţiei care era atunci în funcție, Florin Iordache, l-a asigurat pe premierul Sorin Grindeanu, în şedinţa din 31 ianuarie, că Ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codurilor penale are toate avizele necesare, acelaşi lucru susţinând şi secretarul general al Executivului, Mihai Busuioc.

Citeste mai mult pe digi24.ro


Scrie un comentariu

trimite