Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Se întâmplă în România: Un bărbat s-a trezit din sicriu în drum spre cimitir! Ce a povestit

Un caz șocant a tulburat oraşul Filiaşi, judetul DOLJ. Un oltean care a murit după o ciroză hepatică, a înviat, in drum spre mormânt.

Se întâmplă în România: Un bărbat s-a trezit din sicriu în drum spre cimitir! Ce a povestit
Comentează 0

Ilie Dobre a povestit ca la vârsta de 37 de ani a ajuns la spitalul Filiaşi în stare gravă, iar medicii i-au dat un verdict sumbru: ciroză hepatică. La scurt timp după aceea, pe data de 20 ianuarie 1992, a murit acasă. Ce s-a întâmplat ulterior ţine oarecum de literatura fantastică umoristică.

Olteanul susţine că s-a întâlnit cu Iisus Hristos pe lumea cealaltă, care i-a spus că trebuie să se întoarcă la viaţă. „Am trecut printr-un tunel şi am revenit la viaţă şi am înviat chiar înainte să fiu îngropat. Toată lumea a fost şocată atunci, iar preotul a fost primul care s-a speriat şi a luat-o la fugă. Pot să spun că am avut noroc. Puteam să îmi revin la câteva zile de la înmormântare, iar atunci nu se mai putea face absolut nimic. Îi mulţumesc lui Dumnezu că sunt în viaţă“, a povestit bărbatul in ziua în care s-a întors din morţi, acum mai bine de 23 de ani.

Ilie Dobre are acum 60 de ani şi este pensionat pe caz de boală. Bărbatul spune că a învăţat să se bucure de fiecare zi ca şi cum ar fi ultima. „Imediat după ce am revenit din morţi, am orbit. Vederea mi-a revenit la scurt timp după ce, într-o noapte, mi-a apărut din nou în vis Iisus Hristos. Pot să spun că nimic în viaţă nu este întâmplător, iar eu am învăţat acest lucru pe pielea mea. Acum mă bucur de tot ce este în jurul meu. În urmă cu 23 de ani m-am născut a doua oară“, istoriseşte Ilie Dobre.

Medicii au câteva variante despre cum ar putea fi explicat ştiinţific incidentul: „Este posibil ca pacientul să fi fost într-o stare de catalepsie (stare patologică care apare în unele boli psihice şi care se caracterizează printr-o rigiditate bruscă a muşchilor şi printr-o tulburare a funcţiilor cerebrale). Putea să fi fost într-o comă din care şi-a revenit“, a spus pentru Adevarul.ro, Alexandru Cameniţă, medic neurochirurg.

Vecinii bărbatului din Filiaşi au povestit că ce s-a întâmplat în anul 1992 a tulburat toată localitatea. Ilie Dobre s-a ridicat din coşciug înainte să fie dus la groapă şi a cerut un pahar cu apă. „Era bulversat şi nu ştia ce se întâmplă la el în casă. În momentul în care a cerut un pahar cu apă toată lumea a luat-o la fugă. El chiar a înviat din morţi. Tot ce povesteşte nea Ilie este adevărat. Tot timpul când ne întâlnim pe stradă îi mulţumeşte lui Dumnezeu că trăieşte. A avut noroc şi zile. Putea să îşi revină imediat după înmormântare“, a declarat un consatean.

Sursa frip.ro

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite