Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Şcolile s-ar putea redeschide fizic în februarie; ce spun elevii arădeni

Şcolile s-ar putea redeschide fizic în februarie; ce spun elevii arădeni
Comentează 0

Cursurile ar urma să fie reluate în format fizic în data de 8 februarie, conform ministrului Educaţiei, Sorin Câmpeanu. Iniţial, a apărut o informaţie conform căreia şcolile ar urma să se redeschidă în 11 ianuarie, dar ministrul Eduacţiei a declarat că este prea devreme: „Pe 11 ianuarie mi se pare mult prea scurt. Pe 11 ianuarie e termenul dintr-un calendar care a fost construit cu multe luni de zile în urmă. Revenirea la şcoală se va face ţinând seama şi de ceea ce vor face alte state care se confruntă cu aceeaşi problemă”, a transmis acesta. Ulterior, Câmpeanu a anunţat că în data de 8 februarie elevii se vor putea întoarce în unităţile de învăţământ: „8 februarie este data planificată pentru reluarea cursurilor în semestrul 2, în învățământul preuniversitar și în învățământul universitar. Ministrul și ministerul își doresc deschiderea cât mai grabnică, în funcție de situația epidemiologică, dacă se poate chiar pe data de 8 februarie. Criteriile: evoluția epidemiologică, campania de vaccinare și elemente specifice sistemului de învățământ - școli și grădinițe, urgențe pentru cei care au examene naționale, urgențe pentru cei care nu au putut derula învățământul online în condițiile minim așteptate".

Elevii, prin Consiliului Elevilor, au declarat că vor redeschiderea şcolilor din 11 ianuarie în localităţile unde rata de infectare este mai mică de trei la mia de locuitori. Consiliul Judeţean al Elevilor din Arad a transmis prin preşedintele Radu Preda un punct de vedere conform căruia data de 8 februarie este destul de târzie pentru reluarea cursurilor în format fizic: „Deși poate părea o soluție bună pentru moment, considerăm că școala on-line nu este o soluție sustenabilă pe termen lung. La Arad sunt multe localități în care rata de răspândire a COVID-19 este sub control, acestea aflându-se în scenariul verde sau galben. Solicităm ca în aceste localități cursurile să fie reluate începând cu 11 ianuarie, cu respectarea normelor de igienă și distanțare fizică. Elevii arădeni își doresc să revină la școală și, atâta timp cât acest lucru se întâmplă în condiții de siguranță, noi vom susține revenirea la cursuri. Cât despre redeschiderea școlilor în 8 februarie, data sugerată de autorități, considerăm că este destul de târzie. Trei săptămâni de școală în format fizic, până la vacanța intersemestrială, pot fi extrem de importante pentru elevi, mai ales pentru cei din clasele terminale", a declarat Radu Preda, președintele Consiliului Județean al Elevilor Arad

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite