Schimbare masivă la Facebook, Instagram și WhatsApp - Ce sunt obligați să facă în urma unui proces
Facebook ar putea să fie nevoit să vândă activele pe care le deține la WhatsApp dar și la Instagram. Totul din cauza unui proces din Statele Unite.
Facebook Inc ar putea fi forţată să-şi vândă activele valoroase WhatsApp şi Instagram, după ce Comisia Federală pentru Comerţ (FTC) şi aproape toate statele americane au intentat proces reţelei de socializare, apreciind că tranzacţiile nu au fost legale şi în final afectează consumatorii, transmite Reuters.
Facebook este a doua mare companie din domeniul tehnologiei care se confruntă cu acţiuni în justiţie, după ce în octombrie Departamentul american al Justiţiei şi 11 state americane au intentat proces companiei Google pentru încălcarea normelor concurenţei, acuzând gigantul tehnologic că şi-a folosit puterea semnificativă pe piaţă pentru a-şi elimina rivalii.
În plângerile depuse miercuri, Facebook este acuzată că şi-a cumpărat rivalele, achiziţionând Instagram cu un miliard de dolari în 2012 şi WhatsApp cu 19 miliarde de dolari în 2014. Autorităţile de reglementare avertizează că tranzacţiile ar trebui invalidate.
Comisia Federală pentru Comerţ anunţă într-un comunicat că va căuta să obţină o hotărâre judecătorească care "ar putea, printre altele, să impună vânzarea de active, inclusiv WhatsApp şi Instagram".
Acţiunile Facebook au scăzut la Bursa de la New York cu 3% după anunţarea informaţiei apoi s-au redresat uşor, înregistrând un declin de 1,7%.
În plângerea sa, coaliţia de 46 de state americane, Washington D.C. şi Guam, a cerut ca achiziţionarea WhatsApp şi Instagram de către Facebook să fie considerată ilegală. Nu sunt implicate în proces statele Alabama, Carolina de Sud, Georgia şi Dakota de Sud.
"Pentru aproape un deceniu, Facebook şi-a folosit poziţia dominantă şi monopolul de putere a-şi distruge rivalii mai mici, a elimina concurenţa, toate pe socoteala utilizatorilor zilnici", a precizat Letitia James, procuror general în New York.
Oficialul a adăugat că reţeaua de socializare şi-a achiziţionat rivalele înainte ca ele să poată ameninţa dominaţia Facebook.
Miercuri, Facebook a anunţat că va analiza plângerile autorităţilor antitrust şi ale FTC.
Ssursa: realitatea.net