Scandalul ,,Poșta Română, agent electoral pentru PSD'' se mută la DNA
candalul contractului dintre PSD și Poșta Română ajunge la DNA. PNL acuză Poșta Română că ar fi făcut campanie electorală pentru PSD, după ce instituția a trimis pensionarilor pliante ale social democraților. Astăzi, liberalii depun o sesizare în acest sens la DNA. Reprezentanții Poștei Române neagă însă toate acuzațiile.
Realitatea TV a obținut contractul încheiat între PSD și Poșta Română pentru distribuirea unui ziar cu realizările partidului de guvernământ. Marţi, la emisiunea "Legile Puterii", realizatoarea Denise Rifai a prezentat telespectatorilor documentul, prin care furnizorul național de servicii poștale s-a angajat să promoveze pliante cu PSD tuturor pensionarilor.
În anexa tehnică a contractului se precizează că livrarea se face "la fiecare gospodărie în care este prezent un pensionar (...) inclusiv cei care au optat pentru plata prin bancă, în cont curent sau cod de card". Documentul precizează că la fiecare astfel de gospodărie se distribuie un singur exemplar.
Contractul semnat pe 27 martie, prin care PSD beneficiază de serviciile POSTMESAGER PLUS al Poştei Române, este valabil până în data de 19 aprilie.
Documentul este semnat de către Dierctorul general al Poştei Române şi de directorul economic al PSD, Gabriela Matei.
Sursa: realitatea.net