Sărbătoarea plăcintelor întinse la Căsoaia (foto/video)
Căsoaia a fost și este unul dintre locurile preferate de mulți turiști arădeni și nu numai, iar în ultimii ani turismul s-a dezvoltat tot mai mult, astfel că peste vară tabăra de la Căsoaia nu mai face față numărului tot mai mare și afluenței de turiști. Dar dincolo de acest fapt, Căsoaia a devenit datorită Centrului Cultural Județean Arad și a Consiliului Județean un loc unde tradiția și obiceiurile locale îți spun cuvântul, iar acest lucru ia amploare de la an la altul.
Duminică, 4 septembrie, de la ora 17, în Tabăra Căsoaia, a avut loc Sărbătoarea plăcintelor. Preparate cu brânză de vacă sau de oaie, cu varză, cu măr, cu dovleac sau vișine, plăcintele întinse sunt o obișnuință pentru zilele de sărbătoare sau sfârșitul de săptămână în satele arădene. „Sărbătoarea Plăcintelor întinse” este nu numai o sărbătoare culinară, ci este un eveniment care spune multe despre obiceiurile gastronomice din zonă. Am crescut pe aceste meleaguri cu obișnuința de a avea in fiecare sâmbătă după-masa plăcinta întinsă cu brânză proaspăt scoasă din cuptor și chiar dacă era foarte caldă, nu puteam rezista tentației de a rupe câte o bucată, care e drept că frigea degetuțele de copil dar... era foarte bună. Acest obicei a plăcintelor întinse se pierde în negura timpului în satele comunei Târnova și nu numai, dar cert este că faptul că era un obicei ca în fiecare sâmbătă gospodinele să intindă aluatul cât e masa de lungă și de lată și să pregătească pentru cuptor tăvile cu plăcinte.
O colaborare bună cu primăriile din judeţ
Este un obicei care astăzi se mai păstrează dar poate nu aşa de intens ca atunci când era ciurdă mare de vaci în fiecare sat, dar iată că obiceiul se mai păstrează încă, iar Centrul Cultural Județean prin această sărbătoare duce tradiția mai departe, dar nu numai atât ci prin colaborarea foarte bună cu primăriile din județ a reușit să aducă acest obicei care de altfel nu este numai în comuna Târnova, ci în multe zone ale județului, astfel că multe primării din județ au fost prezente cu standuri la Căsoaia, prezentându-și fiecare dintre ele nu numai obiceiurile gastronomice, ci chiar tradițiile și obiceiurile satului. Un exemplu cât e poate de frumos a fost cel al dubașilor din Petriș. De asemenea comuna, Almaș s-a prezentat foarte frumos, având pe lângă produsele gastronomice și câțiva dansatori și un steag frumos împodobit. Povestea steagului la Almaș este veche din vremea austro-ungarilor și se poartă la fiecare nuntă. De altfel, toate primăriile prezente s-au prezentat frumos cu produse locale care au încântat ochii și au stârnit pofta tuturor celor prezenți.
Iată că tradiția satelor noastre merge mai departe și prin aceste produse culinare țărănești cu care am crescut noi toți, fie că am petrecut vacanțele la bunici, fie că am crescut la țară. Este de bun augur faptul că o serie de primării au răspuns chemării Centrului Cultural Județean Arad și au luat parte la acest frumos eveniment desfășurat la poalele Highișului. Trebuie să mentionăm și să mulțumim astfel primăriilor Săvârșin, Petriș, Conop, Târnova ca și gazdă, primăriei orașului Sebiș, comunele Chisindia, Buteni, Almaș, Dieci și aici vreau să amintesc că cei din Dieci au adus și lapte acru de bivoliță, pentru că Dieciul este unul dintre puținele sate din județul Arad unde se mai cresc bivoli. Apoi au fost cei din Bocsig, orașul Ineu, orașul Lipova, orașul Pecica, orașul Sântana, comuna Hălmagiu și nu în ultimul rând comuna Sepreuș. Cu toții și-au adus cu dânșii nu numai produsele culinare preparate acasă, ci și tradițiile. Este așa de frumos când cei de pe Valea Mureșului se întîlnesc cu cei din Valea Crișului și din tot județul pentru că numai așa se pot vedea acele diferențe de obiceiuri pe care de acum le putem cunoaște cu toții. Câți oare din zona Târnovei cunosteau obiceiul dubelor de pe Valea Mureșului? Câți dintre voi au văzut un țăst de copt pâine? Și ce bună pâine se coace în țăstul de piatră !!! Câți dintre cititori au văzut moara de apă de la Obârșia (Petriș) măcinând? Câți ați gustat oare din pita Pecicană, sau ați băut lapte de bivolițe ori smântână de la Dieci? Rând pe rând standurile primăriilor cu plăcinte de tot felul au fost prezentate celor care au luat parte la eveniment de către Cosmina Brădean, pentru că fiecare dintre participanţi au avut ceva diferit de arătat și de gustat desigur. Nu trebuie uitați nici musafirii din Uniunii Sârbilor - Timiș, respectiv asociația femeilor KRUNA din Sânmartinul Sârbesc, care au fost alături de arădeni la acest eveniment prezentându-și cu mult drag plăcintele sârbești. Sârbii conviețuiesc de sute de ani alături de noi pe Banat și este un lucru de exceptie faptul că Centrul Cultural J udețean prin directorul Ioana Engelhardt a făcut ca alături de produsele din județ să putem degusta și plăcintele sârbești. Anul viitor dacă vor fi invitați vor veni și cu ansamblul de dansuri sârbești din comuna lor, spunea lidera grupului. Nu au lipsit nici plăcintele slovăcești de Nădlac. Toate aceste lucruri trebuie cunoscute pentru că din fiecare lucru sau obicei local se pot trage învățăminte frumoase. De aceea Centrul Cultural Județean face eforturi mari pentru a păstra frumosul, pentru a aduce laolaltă aceste obiceiuri și tradiții, aici la Căsoaia, în centrul judetului.
Oaspeţi de la Arad şi interpreţi îndrăgiţi
Desigur că la eveniment au luat parte și oficialitățile județene, respectiv presedintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, vicepresedintele C.J. Răzvan Cadar, consilierul județean Simona Stan, care de altfel se implică foarte mult în acest proiect, fiind o fiică a acestui ținut, de aceea are la suflet oamenii de aici și aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu.
Dacă la inceputul evenimentului pe scenă a urcat îndrăgitul interpret de muzică populară Adrian Stanca, după prezentarea standurilor și degustarea plăcintelor, cei prezenți au avut parte de o seară cu cântec popular, astfel că au încântat publicul Monica Groza, Gaby Bârsăuan cu formația, apoi îndrăgitul interpret Ștefan Muntenaș și Otilia Haragoș au fost cei care au făut seara mai frumoasă tuturor celor prezenți. Programul folcloric a continuat pînă spre ora 22.00, când luna își făcuse deja apariția peste dantela pădurii luminând ușor poienița și cabana Căsoaia. Apoi din nou s-a așternut liniștea peste pădurile de la Căsoaia.