Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Salubrizarea stradală va fi extinsă la nivelul arterelor mari din municipiu; când şi unde va avea loc următoarea acţiune

Primăria anunţă că a încheiat acțiunea de salubrizare stradală a Bulevardului Revoluției, tronsonul cuprins între strada Gheorghe Lazăr și zona Podgoria, pe ambele sensuri de mers.
 

„Mulțumim pe această cale celor care ne-au sprijinit în această acțiune edilitară: SC Salubritate Deva SA, SC RECONS SA, Compania de Transport Public Arad, SC Altimate SA și SC Lile Service General Construction SRL. Mulțumim de asemenea pentru înțelegere cetățenilor care s-au conformat solicitărilor de a nu parca pe traseele vizate de acțiune”, transmit reprezentanţii instituţiei.

Salubrizarea stradală va fi extinsă la nivelul arterelor mari din municipiu; când şi unde va avea loc următoarea acţiune
Comentează 0

Aceştia au ţinut să precizeze că activitatea s-a desfășurat cu avizul Comisiei de Sistematizare din cadrul PMA, întrucât a necesitat devierea circulației pe străzile adiacente.

Atât în 5 cât și în 6 iulie, începând cu ora 2200, s-a intervenit pe bulevardul central din municipiu cu nouă utilaje și câteva zeci de angajați ai societăților implicate în acțiunea de salubrizare stradală. Printre activitățile specifice s-au numărat spălarea semafoarelor, indicatoarelor și stâlpișorilor, curățarea manuală a rigolelor, măturarea manuală și mecanizată, precum și spălarea manuală (la furtun) și mecanizată a trotuarelor precum și a întregii suprafețe a carosabilului, inclusiv la bordură. Detergenții utilizați la salubrizare mecanizată au fost ecologici.  S-a intervenit pe o suprafață totală de aproximativ 40.000 mp.

Administrația locală intenționeză să extindă acest gen de acțiuni de igienizare la nivelul   marilor artere din municipiu. Intervențiile vor fi bilunare. La finele lunii iulie este programată salubrizarea stradală a Bulevardului Nicolae Titulescu, ambele sensuri de mers. Acțiunea va fi mediatizată din timp, astfel încât activitatea operatorului de salubrizare să nu fie îngreunată de autovehicule parcate în zona vizată de intervenții. În cazul în care vor exista totuși mașini parcate, se va proceda la ridicarea acestora și mutarea lor pe celălalt sens de mers pentru desfășurarea optimă a operațiunii de curățare a amplasamentului.

„Ne cerem scuze pentru eventualul disconfort creat de utilajele de măturat mecanizat, stropit şi spălat şi vă invităm să fiţi alături de noi #pentruArad, în efortul comun de menţinere a curăţeniei”, mai spun edilii.

 

Galerie foto (4)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite