Salonul de vară la Sala CLIO
În cadrul evenimentului Salonul de vară, organizat de Asociația "Ion Andreescu" Arad în colaborare cu Muzeul de Artă Arad, expun 44 de artiști plastici dornici de a se prezenta în fața publicului cu noile lor creații.
Pe simezele Sălii Clio, vor fi expuse aproximativ 100 de lucrări de artă plastică, realizate in diverse tehnici de abordare cum ar fi: ulei pe pânză, pe carton si pe lemn, acrilic, grafică, metaloplastie în cupru, mozaic în semințe, acuarelă, pastel, pictură pe sticlă dar vor fi expuse si două lucrări de sculptură realizate în ciment si ipsos. Tematicile sunt destul de variate începând de la portret, natură statică, citadine, peisaj și abstract.
În cadrul acestei expozitii debutează ca membru aspirant, artistul plastic Iancu Emil. Îi dorim bun venit alături de noi și mult succes în activitatea artistică!
Datorită situației din țară, privind pandemia și starea de alertă, evenimentul nu va avea parte de obișnuitul vernisaj dar vă așteptăm să ne vizitați expoziția începând din data de 23 iulie pâna în 2 august.
Lucrarea de pe afiș este creația artistului plastic Maria Lucan.
Vă așteptăm cu drag!