S-a decis componența comisiilor de specialitate din Consiliul Județean
Consiliul Judeţean Arad s-a întrunit într-o şedinţă extraordinară, având pe ordinea de zi două puncte importante pentru derularea procedurii de lucru pentru mandatul 2016-2020: aprobarea noului Regulament de Funcţionare, respectiv votarea componenţei noilor comisii de specialitate.
Regulamentul de Funcţionare votat a fost armonizat cu modificările apărute în Legea 215/2001 şi Statutul Aleşilor Locali. Noul regulament prevede un număr de cinci comisii de specialitate, formate fiecare din şapte de membri. Din comisii fac parte şi vicepreşedinţii, iar consilierii pot face parte din maxim trei comisii. Todată, s-a reglementat procedura de vot, care prevede şi posibilitatea de a se vota prin apel nominal, precum şi modul în care comisiile de specialitate îşi desfăşoară activitatea, respectiv procedura de a emite avize.
„Consilierii judeţeni au aprobat un nou regulament de organizare, care oferă, în primul rând, dreptul vicepreşedinţilor de a face parte din comisii şi de a vota. În al doilea rând, consilierii au posibilitatea de a face parte din mai multe comisii, pentru că sunt oameni pregătiţi, cu mai multe calificări, care pot să ajute în domenii diferite de activitate. Nu în ultimul rând, am limitat la 30 de minute intervenţiile asupra unui punct aflat pe ordinea de zi a şedinţei, considerând că este timp suficient”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele CJ Arad.
Iată componența noilor comisii de specialitate:
1. Comisia juridică, gestionarea patrimoniului şi respectarea drepturilor cetăţeneşti:
Bozga Doru PNL
Crişan Corina PNL
Moţ Petru PSD
Pădurean Petru PSD
Plaveţi Ioan PNL
Stan Simona PNL
Trifon Daniel ALDE
2. Comisia de buget, finanţe, studii şi analize economico-financiare:
Farago Petru UDMR
Feieş Cristian PNL
Gavra Cristian PSD
Moşneag Ovidiu PNL
Remeţan Florin PMP
Tripa Florin-Dan PSD
3. Comisia de urbanism, amenajarea teritoriului, lucrări publice, sănătate, agricultură şi protecţia mediului:
Aurel Ardelean PNL
Crişan Corina PNL
Retter Iosif PNL
Rus Florin Cătălin PMP
Sabău Gheorghe PSD
Sulincean Marius PSD
Videscu Cristian PSD
4. Comisia pentru probleme culturale, de învăţământ, sportive, de tineret şi de turism:
Bîlcea Sergiu PNL
Cadar Răzvan Olimpiu PNL
Damian Vasilică PSD
Lucaci Cornel-Ştefan PSD
Moşneag Ovidiu PNL
Pero Tamaş Carol UDMR
Ţolea Adrian Florin PNL
5. Comisia pentru strategii de dezvoltare, cooperare interinstituţională, servicii publice, sociale şi relaţii externe:
Ciceac Vasile PNL
Duruş Daniel Sorin PSD
Farago Petru UDMR
Gligor Ioan PSD
Popa Garofiţa PNL
Purcaru Mircea ALDE
Urzică Cristian PNL