Rostirea poetică românească preeminesciană - inovații stilistice și lexicale
Profesorul Virgiliu Bradin, până mai ieri profesor la catedra Șc. Gimnaziale „Iosif Moldovan”, este recunoscut în urbea arădeană ca dascăl, poet, cercetător, istoric, critic literar.
Autor al câtorva volume care aparțin deja spațiului cultural al orașului de pe Mureș, (Pârneava - suburbiul românesc al Aradului (2008-2013); Școli românești din Arad – Pârneava de la începuturi până în 1947 (2008, 2010), Iosif Moldovan (1863-1940), santinela învățământului românesc din ținutul Aradului (2009); Poezia modernă –între rostire și devenire poetică (2015); Sub semnul Marii Uniri - studii și comunicări (2018) profesorul Virgiliu Bradin își va lansa, joi 20 februarie 2020, la ora 16.00, în sala „Astra” a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol”, o nouă carte de critică și teorie literară intitulată: „Rostirea poetică românească preeminesciană - inovații stilistice și lexicale”. Cartea a apărut la Editura Promun, din Arad, în 2019 și a fost distinsă cu Premiul I al Ligii Scriitorilor – filiala Arad, asociație al cărei membru autorul este, la secțiunea „Critică și Estetică Literară”. Prefațată de prof. univ. dr. Anton Ilica, cartea dlui Virgiliu Bradin este un studiu elaborat al expresivității limbii române preeminesciene, tributare încă limbii slavone, cronicilor și cărților bisericești. „Virgiliu Bradin identifică argumentat contribuția fiecărui text analizat la dezvoltare și șlefuirea expresivă a limbii și a poeziei românești până să ajungă la apogeul poetic și lingvistic eminescian”, suține prefațatorul cărții. „Rostirea poetică românească...” este o pagină arădeană esențială de istorie a literaturii românești ce redă procesul de creșterere, de maturizare estetică a limbii române.