Român bănuit că pregătea un atac în Germania, arestat pe aeroportul din Frankfurt. Reacţia SRI
Un român în vârstă de 21 de ani a fost arestat pe aeroportul din Frankfurt, fiind bănuit că are legături cu o mișcare islamistă și că ar fi participat la pregătirea unui atac în Germania, au anunțat vineri Parchetul din Karlsruhe și poliția germană, transmite AFP.
UPDATE: Conform unor surse apropiate anchetei, tânărul de 21 de ani ar fi locuit de mulţi ani în Germania, iar procesul prin care acesta ar fi devenit radical islamist a fost unul îndelungat de autoradicalizare.
UPDATE: SRI a oferi publicităţii o informare de presă, în care precizează că a avut un rol în ancheta autorităţilor germane.
"În legătură cu informaţiile apărute în presă referitoare la cetăţeanul român, reţinut pe aeroportul internaţional din Frankfurt, suspectat că pregătea un atac terorist, Serviciul Român de Informaţii face următoarele precizări: Încă dintr-o faza incipientă a investigaţiilor informative desfăşurate de partenerul nostru german, SRI a contribuit cu informaţii relevante care au condus la măsură arestării cetăţeanului român. SRI, în calitate de autoritate naţională în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, are că prioritate majoră prevenirea oricăror riscuri şi ameninţări de natură teroristă, cooperând în acest sens cu celelalte instituţii din cadrul SNPCT, precum şi cu partenerii externi", informează SRI.
Românul este suspectat că a schimbat mesaje pe internet cu alte persoane în vederea pregătirii unui atac în Germania. Anchetatorii nu dispun la ora actuală de niciun indiciu cu privire la o țintă concretă a unui eventual atac și nici nu menționează dacă cel arestat este afiliat unei grupări jihadiste anume.
Conform AFP, el se pregătea să plece în România în cadrul acestor pregătiri și a fost arestat joi.
Poliția din landul Baden-Wurttemberg a efectuat o percheziție la domiciliul său din regiunea Heidelberg și a confiscat documente și date pe suport informatic.
Sursa realitatea.net