Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Rezultate BAC 2016 - Promovabilitate de 66,7%. Progres minim față de 2015

Rata de promovabilitate după publicarea primelor rezultate la BAC 2016 este de 66,7%, potrivit datelor Ministerului Educaţiei. În 2015, rata de succes la nivel de țară a fost de 66,41% înainte de contestații și de 67,9% după soluționarea contestațiilor. 

Rezultate BAC 2016 - Promovabilitate de 66,7%. Progres minim față de 2015
Comentează 0

Rezultatele parțiale la BAC 2016 au fost publicate marți, 12 iulie 2016, la ora 12:30. Rezultatele sunt disponibile la avizierele centrelor de examinare dar și online, pe site-ul bacalaureat.edu.ro.

Iată statistica EDU.ro:

Rata de promovare înregistrată de absolvenţii care au susţinut probele în prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2016 este de 66,7% (cu 0,3 mai mare decât rata de promovare din aceeaşi sesiune a anului trecut).

Astfel, au promovat 86.262 (66,7%) de candidaţi dintr-un total de 129.390 de candidaţi prezenţi. În funcţie de anul şcolar în care au absolvit studiile liceale, 81.490 de candidaţi promovaţi provin din promoţia 2015-2016 (74,1%, rată de reuşită din cei prezenţi), iar 4.772 de candidaţi provin din promoţiile anterioare (24,6%, rată de reuşită). S-au înregistrat 56 de medii de 10 (cele mai multe în Capitală - 7 medii).

Din totalul celor 137.338 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 129.390 de candidaţi (109.973 din promoţia 2015-2016 şi alţi 19.417 din promoţiile anterioare). Precizăm că 7.948 de candidaţi au absentat, în timp ce 42.937 de candidaţi au fost declaraţi respinşi (28.383 din promoţia curentă şi alţi 14.554 din promoţiile anterioare). Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 191 de candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.

Pe judeţe, cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţele Cluj (83,32%), Bacău (79,91%), Braşov (78,21%) Sibiu (77,69%) şi Galaţi (77,65%). Rata de promovare în Capitală este de 68,5%. Judeţele în care rata de promovare s-a situat sub 50% sunt Ilfov (34,15%), Teleorman (48,48%) şi Giurgiu (40,06%).

Precizăm că nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

Rezultatele (înainte de contestaţii) au fost afişate astăzi, 12 iulie (înainte de ora 13.00), conform calendarului, la centrele de examen şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro. Contestaţiile pot fi depuse tot astăzi (între orele 16:00 şi 20:00). Rezultatele finale vor fi făcute publice sâmbătă, 16 iulie.

Informaţii detaliate legate de rezultatele înregistrate la examenul naţional de Bacalaureat 2016 (înainte de contestaţii), inclusiv un istoric pe ultimii 5 ani, pot fi consultate în dosarul de presă ataşat. 

Anul trecut, județele cu cele mai bune rate de promovabilitate la BAC au fost: 

Alte județe cu promovabilitate peste 75% în 2015 au fost:

Cluj 83,42%
Bacău: 79,97%

Brăila: 79,11%
Sibiu: 77,69%
Iași: 77,68%
Galați: 76,4%
Prahova: 75,52%
Alba: 75,34%

România este cu mult în urma Franței la promovabilitatea la BAC. În Hexagon, rata de promovabilitate la BAC 2016 a fost de circa 88%, cu 20 de procente peste rata din țara noastră. 

Revenim cu informații despre promovabilitatea pe județe din 2016, în acest articol.

Elevii nemulțumiți pot depune contestații la BAC 2016 între orele 16 și 20. Rezultatele finale apar între orele 16 și 20.

Promovabilitatea la BAC. Ce s-a întâmplat în ultimii 10 ani

  • BAC 2016: 66,7% (inainte de contestatii)
  • BAC 2015: 66,41%
  • BAC 2014:60,65%
  • BAC 2013: 56,4% 
  • BAC 2012: 44,3% 
  • BAC 2011:45,72%
  • BAC 2010: 69,30%
  • BAC 2009: 81,47%
  • BAC 2008: 78,26%
  • BAC 2007: 82,08%

Anul 2011 a fost cel care au fost introduse camerele de supraveghere în sălile de examen de la BAC.

Sursa realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite