REȚINUT DE POLIȚIȘTII ARĂDENI PENTRU TÂLHĂRIE
Polițiștii Secției 1 Vlaicu au reținut un tânăr, bănuit de tâlhărirea unei femei pe raza municipiului.
În dimineața zilei de 7 septembrie a.c., polițiștii Secției 1 Vlaicu au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că o femeie care se deplasa pe strada Libertății, vorbind la telefon, a fost împinsă de un bărbat necunoscut, în încercarea de a-i sustrage telefonul. Femeia ar fi prins telefonul și cu cealaltă mână, moment în care bărbatul ar fi lovit-o cu pumnul, reușind să i-l sustragă și să fugă într-o direcție necunoscută.
La scurt timp de la sesizarea faptei de un trecător, polițiștii au depistat persoana bănuită de săvârșirea faptei, fiind vorba despre un tânăr de 20 de ani, din Arad, asupra căruia a fost găsit și telefonul victimei.
În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Magistrații Judecătoriei Arad au emis pe numele tânărului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
BIROUL DE PRESĂ AL IPJ