Restricţii de trafic pentru automarfare pe teritoriul Ungariei
Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, prin Punctul de Contact Artand-Borş, că în perioada următoare, pe teritoriul Ungariei, va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, după următorul program:
|
Trafic autovehicule cu o capacitate mai mare de 7,5 tone |
31.10.2021, între 07.00 – 23.00 |
Restricţionat |
31.10.2021, ora 23.00 – 01.11.2021, ora 07.00 |
Se circulă |
01.11.2021, între 07.00 – 23.00 |
Restricţionat |
01.11.2021, începând cu ora 23.00 |
Se circulă |
Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că în data de 01.11.2021 este „Ziua Tuturor Sfinţilor”, declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.
În intervalele orare vizate şoferii automarfarelor au obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la reluarea circulației pe drumurile publice din Ungaria.
Restricţiile nu se referă la autovehiculele care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, animale vii, produse alimentare perisabile sau supuse unui anumit regim de temperatură.
În aceste intervale de timp, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.
În acest sens, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea va ţine legătura permanent cu autoritățile de frontieră din Ungaria în vederea dispunerii unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului la reluarea acestuia.
Recomandări
La ridicarea restricţiilor, Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de marfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
De asemenea, există posibilitatea consultării aplicaţiei Trafic on-line, secțiunea Autocamioane care este disponibilă pe pagina de internet https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/?vt=2&dt=2, precum și semnalării diferitelor aspecte în legătură cu formalitățile de control la frontieră la numărul de informare 021.9590.