Andrei Şerban s-a născut în Bucureşti la 21 iunie 1943. Mama sa, Elpis, provine dintr-o familie de greci refugiaţi din calea prigoanei turcilor la Tulcea, unde s-a ocupat cu negoţul cu cereale. Deşi avea studii juridice la Leipzig, tatăl său, Mihai George Visarion Şerban (Gogu) a devenit un cunoscut fotograf bucureştean, constrâns fiind la aceasta şi de noile conjuncturi politice.

În anul 1961 Andrei Şerban a fost admis la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia Actorie, clasa profesorului Ion Finteşteanu. Din 1964 se transferă la secţia Regie, la clasa profesorului Radu Penciulescu. În acelaşi ani debutează regizoral pe scena Teatrului Nottara, cu piesa Omul care s-a transformat în câine, de Osvaldo Dragun. În anul 1969 primeşte o bursă în SUA de la Fundaţia Ford, rămânând apoi în această ţară. În anul 1990 preia conducerea Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti. Din anul 1992 este profesor la Columbia University din New York, la catedra de teatru. De-a lungul timpului a regizat piese de teatru sau spectacole de operă pe toate scenele importante ale mapamondului. De asemenea, a organizat şi condus numeroase workshop-uri pentru tinerii actori de pe toate meridianele globului. Cariera de succes i-a fost încununată de numeroase premii şi distincţii din România şi din lume. Criticii de specialitate îl consideră pe Andrei Şerban drept cel mai mare regizor de teatru şi de operă din secolul XX.

Alţi membri ai familiei Şerban

George Şerban (1838-1895)  are cea mai lungă activitate în slujba lui Dumnezeu dintre preoţii care au păstorit la Nădlac. S-a născut în 12 martie 1808, fiind fiul preotului Teodor Şerban din Şiclău şi al Anei. Preotul Teodor Şerban a activat la Parohia Şiclău de dinainte de anul 1804 până în anul 1829. Trece la cele veşnice la data de 17 ianuarie 1830, fiind înmormântat în cripta din biserica la care a slujit peste 25 de ani. Slujba de înmormântare a fost oficiată de preotul Vasile Ţapoş, de la biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae din Socodor.

Provenea dintr-o veche familie românească, cu rădăcinile în Cerneşti, în Ţara Chioarului, a cărei nobilitate a fost recunoscută în 5 mai 1609 de principele Gabriel Bathory (1608-1613).

Piatra funerară de pe mormântul preotului, ridicată de fiul său Mihai, are desenat un blazon nobiliar reprezentând un scut pe care sunt inserate trei piscuri şi o căprioară. Deasupra scutului este o diademă, iar deasupra se află un braţ înarmat cu o sabie.

George Şerban a făcut parte şi el dintr-o „dinastie” de preoţi: tatăl său a fost preot la Şiclău, socrul său, fratele socrului şi alţi membri ai familiei Cervencovici au funcţionat la Nădlac în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi la începutul secolului al XIX-lea. Cei doi gineri ai săi, Ioan Căpitan şi Ioan Leucuţia au fost şi ei preoţi, iar nepotul, Mihai Leucuţia, a ajuns protopop de Şiria. De asemenea, un alt nepot, Emilian Căpitan, a îmbrăţişat şi el funcţia de slujitor al Sfântului Altar.

Copiii săi ajunşi la maturitate au ocupat funcţii importante la acea vreme. Mihai a fost jude regesc la tribunalul din Szeged. Teodor s-a născut la 28 februarie 1846. Vorbea limbile română, maghiară, germană, sârbă. A absolvit 8 clase la gimnaziul din Szarvas, cu calificativul „bun”. Urmează apoi Institutul Teologic la Arad în anii 1867/1868, 1868/1869, 1869/1870, pe care îl absolvă cu calificativul „bun” . A fost hirotonit la data de 10/22 martie 1885 ca diacon şi în 16/28 martie 1885 la preot pentru parohia Bichiş. George, născut la 27 martie 1848, a devenit avocat „din legile comune şi cambiale” la Nădlac. Alexandru cunoştea limbile română şi maghiară. A urmat 7 clase la Szarvas. A îmbrăţişat cariera didactică şi mai apoi pe cea preoţească, fiind iniţial învăţător în Timişeşti. În 19/31 decembrie 1897 e hirotonit diacon, iar la 1 ianuarie 1898 preot şi este numit administrator la Ţigăneşti, Cueşd. George Şerban a mai avut copii pe: Avacum, mort la 17 iulie 1837; Elena, moartă la 5 ianuarie 1838, Vichentie mort la 31 mai 1853, Mihail, de 3 ani, care moare la 5 februarie 1856. Fiica preotului George Şerban, Lenca (Elena), s-a căsătorit la vârsta de 22 de ani cu Ioan Lucuţia de 25 de ani, absolvent de teologie, originar din Sibiu. Căsătoria a avut loc în anul 1872. Fiul lor, Mihai a ajuns protopop al Şiriei şi a participat în calitate de deputat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Alexandra, născută la 9 iulie 1861, s-a căsătorit cu viitorul preot Ioan Căpitan. În anul 1892 acesta nu avea nicio ocupaţie, însă din anul 1898 documentele îl pomenesc ca fiind preot în Cladova. Preotul Emil Căpitan, fiul preotului Ioan Căpitan şi al Alexandrei Şerban, născut la 5/17 noiembrie 1891, este menţionat preot în Galşa în anul 1931 . Vorbea româna şi maghiara. A făcut gimnaziul în Braşov, Institutul Teologic Arad în 1911/1912-1913/1914, absolvind cu calificativul „distins”. A fost hirotonit diacon la data de 5/18 august 1916 şi preot în 10/23 august 1916. La începutul carierei Ioan Căpitan este capelan temporar la Cutina (protopopiatul Belinţ). Ioan Căpitan şi Alexandra Şerban au mai avut o fiică, Iustina Aurelia, născută la data de 18/30 mai 1896.

George Şerban a absolvit Institutul Teologic din Arad în anul 1833/1834. A venit la Nădlac ca administrator parohial în iunie 1838, alături de socrul său, preotul Mihai Cervencovici, devenind paroh în anul 1869.  A fost hirotonit preot de către episcopul Aradului Gherasim Raţ (1835-1850) în anul 1838. Mai mult de jumătate de secol George Şerban şi-a concentrat activitatea pentru „înaintarea şi prosperarea naţiunei şi bisericii sale” . Cât timp a activat la Nădlac a fost şi catihet, învăţând generaţiile tinere „tainele” credinţei ortodoxe.

Mihai Şerban (1837-1905) a fost fiul preotului George Şerban. S-a căsătorit cu Justina Roman, fiica lui Visarion Roman, directorul Băncii „Albina” de la Sibiu. Au avut împreună copii pe: Mihai Adrian, născut la 22 august/3 septembrie 1887; Floriţa Melania, născută în 5/17 iulie 1890 şi Mircea George Visarion, născut la 1/13 aprilie 1899.

A studiat ştiinţele juridice, ajungând jude regesc la „tribunalul criminal” din Szeged. Înainte de a fi jude regesc, a fost pretor şi jude suprem la jurisdicţia cercuală locală din Nădlac timp de 12 ani. A îndeplinit şi funcţia de inspector cercual la şcolile confesionale, precum şi preşedinte al comitetului parohial nădlăcan. Moare la data de 8/21 februarie 1905, la vârsta de 68 de ani.

Mihai Adrian Şerban, fiul lui Mihai Şerban şi Justina Roman, născut la 22 august/3 septembrie 1887 la Szeged, botezat în biserica ortodoxă română din Nădlac în care slujea bunicul său, de către preotul Vincenţiu Marcovici. Ca naş a asistat Letiţia, soţia lui Nicolae Oncu, avocat din Arad şi directorul Băncii „Victoria”. A fost căsătorit cu Mărioara născută Blaga, cu care a avut trei copii: Alexandru, Mihai (1921-1997) şi Constantin, toţii fiind ingineri constructori. Mihai a fost şi un biolog renumit, care şi-a început cariera ca asistent al lui Emil Racoviţă.

Mihai Adrian Şerban a absolvit liceul în oraşul natal, după care a urmat Academia de Înalte Studii Comerciale din Viena (licenţiat în 1908) şi Academia de Agricultură la Halle (1912).

După Unirea Transilvaniei cu România, a fost numit, în august 1919, Director al Academiei de Agricultură din Cluj, actuala Universitate de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară. Exceptând un răstimp de cinci ani, între 1922-1927, a deţinut funcţiile de rector şi decan până la arbitrajul de la Viena din august 1940, când a demisionat. Aula Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj îi poartă numele, iar intrarea în clădirea rectoratului este străjuită de un bust al său. Mihai Şerban a deţinut funcţiile de preşedinte al Senatului învăţământului superior agronomic din România, vicepreşedinte al Comisiunii internaţionale permanente a învăţământului agricol, a fost membru al conducerii Federaţiei internaţionale a „tehnicienilor” agronomi (ultimele două având sediul la Roma).

A fost un naţional-ţărănist convins, apropiat al lui Iuliu Maniu şi al lui Alexandru Vaida-Voievod. În anul 1928 este ales deputat, iar un an mai târziu, în 1929, organizează Grupul parlamentar de agricultură.

Alexandru Şerban s-a născut în anul 1924. Naş de botez i-a fost Alexandru Vaida-Voevod. A fost fiul lui Mihai Adrian Şerban. Pentru o scurtă perioadă, în anul 1990 a ocupat funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca. A fost biograful familiei, punând pe hârtie amintiri şi date interesante legate de istoria familiei Şerban. Lucrarea intitulată „Amintiri peste generaţii”, a văzut lumina tiparului postum, în anul 2009. De asemenea s-a ocupat de tipărirea în 4 volume a memoriilor lui Alexandru Vaida Voevod. Lucrarea are peste 3000 de note de subsol referitoare la persoanele şi evenimentele menţionate de politicianul român.

Mihai Lucuţia – Protopop de Şiria

S-a născut în 19 august 1873, la Nădlac, fiul lui Ioan Lucuţia şi Elena Şerban. Fiica preotului George Şerban din Nădlac, Lenca (Elena), s-a căsătorit la vârsta de 22 de ani cu Ioan Lucuţia de 25 de ani, absolvent de teologie, originar din Sibiu. Căsătoria a avut loc în anul 1872.

A urmat şcoala (6 clase) la Beiuşşi Szarvas, apoi în Arad şi H. M. Vasarhely. După 8 clase gimnaziale, a absolvit Institutul Teologic din Arad în anul şcolar 1892/1893 , cu calificativul „bun”. Mihai Lucuţia cunoştea limbile română, maghiară şi germană.

De asemenea, a făcut parte dintr-o adevărată „dinastie” de slujitori ai Sfântului Altar. Tatăl său, Ioan Lucuţia, a fost preot, iar alţi membri ai familiei, precum străbunicul Teodor Şerban, bunicul George Şerban, unchiul Ioan Căpitan, verişorul Emil Căpitan , care s-a remarcat ca un adevărat preot-cărturar, au îmbrăţişat aceeaşi meserie, pe parcursul a peste două veacuri.

Mihai Lucuţia a trecut la cele veşnice la data de 9 decembrie 1942 la Arad.

Preotul Emilian Căpitan a fost fiul preotului Ioan Căpitan şi al Alexandrei Şerban, născut la 5/17 noiembrie 1891 şi care, în 1931, este menţionat în parohia Galşa. Acesta a activat o perioadă la Nădlac la şcoala confesională ca şi învăţător suplinitor. Emilian Lucuţia este numit de Consistoriul Diecezan prin decizia nr. 4961/1896 ca învăţător suplinitor la Nădlac, la şcoala inferioară centrală (clasele I, II şi III), din 12 octombrie 1896 până în aprilie 1897 , în locul învăţătorului Samson Lugojan, bolnav. Era „preparand absolut cu esamen de cualificatiune”, absolvent în anul 1893/1894 ca particular. Ca salariu primea suma de 30 florini pe lună, bani scăzuţi din salariul învăţătorului titular, având şi locuinţă gratuită în incinta şcolii. În aprilie, şcoala s-a închis din cauza „morbului lipicios” (fekete himlös). După eradicarea epidemiei, Emilian Lucuţia nu se mai prezintă la şcoală, dar solicită salariul până la încheierea anului şcolar. Comitetul parohial a primit numeroase reclamaţii împotriva acestui învăţător. Părinţii copiilor îl acuzau că bate elevii „cu orice-i venea în mână, peste degete, peste mâini de le băgau bieţii în gură de durere, apoi îi silea după batere să scrie într-un picior timp uitat” . În anul şcolar 1897/1898 Emilian Lucuţia este numit învăţător în Şimand.

Prof. dr. Gabriela Adina Marco

Foto: 3minute.net