Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Regele Mihai I a ajuns în România pentru totdeauna. Sicriul este dus la Castelul Peleș

Sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui Mihai a ajuns în ţară miercuri, la ora 11.00, şi este dus în aceste momente la Castelul Peleş, unde va rămâne pentru câteva ore. Ulterior, va fi transportat la Bucureşti şi va fi depus în Sala Tronului de la Palatul Regal, unde va rămâne până sâmbătă, ziua în care va avea loc înmormântarea, la noua catedrală Episcopală de la Curtea de Argeş. IMAGINI LIVE AICI

Regele Mihai I a ajuns în România pentru totdeauna. Sicriul este dus la Castelul Peleș
Comentează 0

Sicriul a fost adus cu aeronavă a Forţelor Aeriene Române, în care au fost prezenţi membri ai Familiei Regale, reprezentatul Guvernului, reprezentantul Armatei României, precum şi membri ai Casei Majestăţii Sale. Vor face de gardă, pe tot traseul de la Geneva la Bucureşti, militari din Brigada 30 Gardă Mihai Viteazul.

IMAGINI LIVE AICI

La aeroport au fost prezenţi Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, membri ai Familiei Regale, reprezentanţi ai Instituţiei Preşedintelui României, ai Guvernului, ai Parlamentului, ai Armatei şi ai Bisericii Ortodoxe Române. Ceremonia de la Otopeni va avea caracter militar, după cum a precizat Casa Regală.

Citeste mai mult pe realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite