Regele Iordaniei anulează vizita în România după declarația lui Dăncilă privind Ierusalimul
Regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, și-a anulat vizita oficială în România după anunțul premierului Viorica Dăncilă privind mutarea ambasadei la Ierusalim, anunță presa arabă.
Regele Iodaniei nu mai ajunge la București. ”Majestatea sa, Regele Abdullah al II-lea, anulează vizita în România programată pentru luni, în semn de solidaritate cu Ierusalimul”, a anunțat ministerul de externe iordanian, luni.
Este o decizie diplomatică dură și un semn de îngrijorare pentru România. Iordania este casa unei importante comunități palestiniene și custodele locurilor sfinte musulmane din Ierusalim.
Regele Iordaniei urma să se întâlnească cu președintele Klaus Iohannis și cu liderii Parlamentului.
În timpul vizitei urma să fie semnate mai multe documente oficiale, potrivit anunțului Iordaniei: o înțelegere la nivel guvernamental, două memorandumuri de înțelegere și un program de cooperare. De asemenea, un forum economic româno – iordanian urma să aibă loc în marja acestei vizite.
Efectul Dăncilă
Nu este singura reacție după bomba diplomatică lansată de Dăncilă. Anunțul premierului, aplaudat de premierul israelian Benjamin Netanyahu, a declanșat protestul oficialilor palestinieni, care au acuzat o ”încălcare flagrantă a drepturilor palestinienilor, a dreptului internațional și a rezoluțiilor ONU”.
Dăncilă aruncă o bombă diplomatică
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că ambasada României din Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim.
Prim-ministrul a făcut afirmaţia duminică, la Conferinţa Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC), care are loc în Statele Unite ale Americii, unde ea efectuează o vizită de câteva zile.
„După cum ştim preşedintele Donald Trump a deschis ambasada SUA la Ierusalim. Acest pas admirabil şi curajos ne-a impresionat pe mine, Guvernul meu şi poporul român. Mutarea ambasadei americane este emblematică şi demonstrează legătura puternică a valorilor dintre poporul american şi el israelian. De asemenea, acest gest a lansat la nivel internaţional un proces de reflecţie. Guvernul României a iniţiat de atunci un proces de evaluare a oportunităţii mutării ambasadei României la Ierusalim. De aceea, sunt încântată să anunţ astăzi (duminică-n.r) în faţa audienţei AIPAC, că după finalizarea analizei de către toţi actorii constituţionali implicaţi în procesul decizional din ţara mea şi în deplin consens, eu, ca prim-ministru al României şi Guvernul pe care îl conduc, vom muta ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului”, a declarat Viorica Dăncilă.
Ea a fost criticată dur de președintele Klaus Iohannis.
"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, consideră că, prin declarațiile susținute astăzi referitoare la mutarea Ambasadei României la Ierusalim, Prim-ministrul Viorica Dăncilă demonstrează, încă o dată, totala sa ignoranță în domeniul politicii externe și în ceea ce privește luarea unor decizii importante ale statului român. Din dorința de a-și revendica o decizie care nu aparține doar Guvernului României, așa cum dorește să lase impresia, Prim-ministrul Viorica Dăncilă se grăbește să facă anunțuri publice fără să existe o decizie în acest sens”, a spus Iohannis.
În mod bizar, Dăncilă a apărut duminică seară la un post de televiziune pentru a spune că a făcut afirmația privind mutarea ambasadei la Ierusalim în nume personal.
Dragnea și Dăncilă, campanie pentru mutarea ambasadei
Primul anunț oficial pe tema mutării ambasadei României la Ierusalim, după modelul impus de Donald Trump, fost făcut de Liviu Dragnea, în aprilie 2018.
"Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Poate părea un lucru puţin important. Are valoare simbolică uriaşă acest gest al nostru, în primul rând o valoare simbolică pentru un stat care are o influenţă nemaipomenită în lume, un stat, Israelul, cu care noi avem relaţii speciale de foarte mulţi ani, un stat în care sunt peste 500.000 de români, are o valoare foarte mare pentru administraţia americană. Suntem practic a doua ţară care facem acest lucru. Mutarea ambasadei la Ierusalim poate şi cred că va aduce nişte beneficii pe termen şi scurs, şi mediu şi lung pentru România. Trebuie să folosim această şansă uriaşă”, a declarat Liviu Dragnea, la un post TV.
Ulterior, după criticile președintelui Klaus Iohannis, MAE a început un proces de evaluare a oportunității măsurii.
Mai multe critici au venit din partea oficialilor palestinieni, dar și din partea aliaților din UE, care, în mod oficial, își mențin ambasadele la Tel Aviv.