Real Madrid, inima mea și UTA, inima noastră
Mă aflu într-o stare semieuforică...adică o parte activă de euforie, datorită bucuriei care mi-a făcut-o Real Madrid , echipa mea de suflet și o parte de euforie aflată în stand by , pregătită să erupă după ce UTA va promova.
Mai este o părticică, pregătită tot pentru Real, dar aceea fa fi diamantul de pe coroană, în momentul când va câștiga și Liga Campionilor.
Revenind la cucerirea titlului campioană, mi-au rămas în memorie unele comentarii ale unor oameni de fotbal pe canalele de sport ale televiziunilor românești, comentarii referitoare la valoarea antrenorilor. Concluziile acestora duceau mereu într-un singur sens, cum că: ” La așa lot de jucători, orice antrenor poate fi mare”, făcând referință la Zinedine Zidane.
Stăteam , mă uitam și mă cruceam. Cum puteau uita acesti comentatori , acesti analizatori că Barcelona are un lot mai bun sau la fel de valoros ca al Realului. De ce Enrique nu a reușit decât un loc secund cu ei?
De ce PSG-ul din Paris nu a reușit în fața lui Monaco?
De ce la Atletico Madrid , Diego Simeone,cu un lot mult sub valoarea altor echipe din Spania, reușește aproape în fiecare an să facă din rahat bici ?
Vă răspund eu...Pentru că antrenorul conteazăăăăăăă! Zidane este un super antrenor, rumegă orice schimbare pe care o face, gândește, SIMTE, știe să rotească jucătorii, neafectând nici valoarea echipei și nici ( mai ales) personalitatea acestora.
Este și prieten și stăpân cu jucătorii.
Pe Enrique l-am văzut odată la un meci în care marile vedete nu nu erau în teren, agitându-se de mama focului pe margine, dând ordine, indicații, certându-i pe cei care evoluau, dar când Messi și ceilalți granzi ai echipei sunt în iarbă, același antrenor e mult mai blând , rezumându-se la câteva gesturi și eventuale reproșuri la adresa arbitrilor.
Zidane, Simeone , Conte....sunt din alt aluat.
Deci....