Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a sărbătorit 25 de ani

 Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a sărbătorit 25 de ani
Comentează 0

            Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a sărbătorit 25 de ani de la momentul în care a primit denumirea pionierului aviației Aurel Vlaicu. 25 de ani de istorie în care universitatea s-a dezvoltat și a devenit o importantă instituție de învățământ superior în vestul țării. Evenimentul desfășurat vineri, 9 decembrie, în complexul M a fost un omagiu pentru  cei care au luptat pentru crearea unei instituții de învățământ superior, pentru cei care au muncit în toți acești ani în cadrul universității arădene de stat, pentru cei care au condus destinele universității. Momentul a coincis cu deschiderea ediției 2016 a Simpozionului ISREIE care a adus în Arad multe personalități ale lumii științifice de pe mai multe continente.

          Au onorat cu prezența fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, consilierul Marin Popescu din cadrul Ministerului Educației, subprefectul Florentina Horgea, viceprimarul municipiului Călin Bibarț, Silvana Lupu, secretarul județului Arad, înalte fețe bisericești, precum și directori de instituții, oameni de afaceri, profesori. Alături de ei  au fost prezenți doi invitați speciali ambasadorul Mexicului în România, Excelența Sa José Arturo Trejo Nava și Consulul României la Gyula Florin Trandafir Vasilioni.

Invitații din 20 de țări, rectori și reprezentanți ai universităților din țară au adus mesajul lor aniversar pentru universitatea arădeană de stat.

         A fost un eveniment în care  primii omagiați au fost cei care au făcut parte din comitetul de inițiativă, care în urmă cu 25 de ani au pus bazele universității în jurul Facultății de Inginerie. Un moment special a fost dedicat foștilor rectori  care au condus destinele acestei instituții în cei 25 de ani. Primul rector ales Excelența Sa, prof.univ.dr. Radu Homescu și prof.univ.dr Gheorghe Păcurariu  au susținut un scurt discurs la acest ceas aniversar. Au primit deasemenea recunoștință pentru munca lor de 25 de ani, primii angajați care au construit de fapt zi de zi universitatea arădeană de stat.

         „Pentru Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, această zi este una specială. E un moment aniversar prin care am dorit să aducem un omagiu celor care au scris istoria universității. Ne bucurăm că i-am avut alături pe prietenii noștri din țară, dar și pe cei din străinătate, autoritățile centrale și locale cărora le mulțumim pentru sprijinul pe care ni l-au acordat în toți acești ani și pe care îl primim și în prezent. Ne bucurăm că acest eveniment aniversar a coincis cu Simpozionul ISREIE, o sărbătoare a științei” a declarat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.

          După eveniment, au început sesiunile pe secțiuni în cadrul Simpozionului ISREIE, un simpozion organizat de UAV din doi în doi ani care se bucură de o tot mai largă participare la fiecare ediție.

C. P.

Galerie foto (109)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite