Punctul de pensie a crescut constant în guvernarea liberală: de la 1265 de lei la 2032 de lei
Protejarea puterii de cumpărare a pensionarilor este o prioritate pentru PNL, care poate fi verificată prin decizii și fapte, susține deputatul Sergiu Bîlcea.
„În ultimii patru ani, în guvernarea liberală, punctul de pensie a fost majorat de trei ori - de la 1265 lei, cât era în 2019, la 1785 lei, cât este în prezent. De la 1 ianuarie 2024, punctul de pensie se majorează din nou cu 13,8% și ajunge la 2.032 de lei. Este un angajament asumat în 2020 care este respectat de către PNL. Creșterea semnificativă a punctului de pensie este necesară pentru a proteja această categorie socială vulnerabilă și este important că guvernarea PNL a reușit să aducă fondurile necesare fără să încetinească investițiile. Cred în continuare că avem nevoie de acest echilibru între investițiile care aduc dezvoltare, implementarea unor reforme și utilizarea resurselor spre domenii cheie ca educația, sănătatea și protejarea categoriilor sociale vulnerabile, așa cum sunt pensionarii. Cifrele concrete arată că PNL este un susținător al creșterii pensiilor prin fapte, nu doar declarativ”, a spus deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.