Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

PSD a strâns 15 milioane de lei din cotizații. Iată cei mai generoși donatori din Arad

Partidul Social-Democrat (PSD) a strâns, în 2016, aproape 15 milioane de lei din cotizații. Cele mai consistente sume au venit de la 30 de parlamentari și 10 europarlamentari care au plătit peste nivelul a zece salarii minime brute pe țară, relatează News.ro. Cu zeci de mii de lei au constribuit și câțiva social-democrați arădeni.

PSD a strâns 15 milioane de lei din cotizații. Iată cei mai generoși donatori din Arad
Comentează 1

Potrivit raportării făcute de către PSD şi publicate în Monitorul Oficial, membrii partidului au cotizat în total, în anul 2016, suma de 14.932.814 lei. Raportarea este prevăzută în articolul 5, alineatul 4 al Legii finanţării partidelor politice: „Partidele politice au obligaţia de a publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data de 30 aprilie a anului următor, cuantumul total al veniturilor din cotizaţii obţinute în anul fiscal precedent, precum şi lista membrilor de partid care au plătit în anul fiscal precedent cotizaţii a căror valoare însumată depăşeşte 10 salarii minime brute pe ţară.”

Suma totală a cotizaţiilor al căror cuantum depăşeşte 10 salarii minime brute pe ţară este de 1.663.595 de lei.

Topul arădenilor cu cele mai mari cotizații

Cu 33.900 de lei a contribuit la bugetul partidului şi Cristian Gavra, consilier judeţean la Arad. El este urmat de Silviu Ilie Săplăcan – 20.000 lei și Dan Damian - 14.895 de lei.

Topul parlamentarilor cu cele mai mari cotizații

Printre cei care au cotizat consistent la partid se află opt senatori şi 22 deputaţi. Primele patru locuri sunt ocupate de parlamentari de Hunedoara: senatorul Cornel-Cristian Resmeriţă (56.500 lei) şi deputaţii Laurenţiu Nistor (56.800 lei), Natalia Intotero (55.800) şi Ilie Toma (50.000). Un alt deputat de Hunedoara, Petru-Sorin Marica a plătit cotizaţii care însumează 20.000 de lei.

Nistor, Resmeriţă şi Intotero au depăşit plafonul cotizaţiilor prevăzut de lege la articolul 5 alineatul 3: ”Suma cotizaţiilor plătite într-un an de un membru de partid nu poate depăşi 48 de salarii minime brute pe ţară. Salariul de bază minim brut pe ţară luat ca referinţă este cel existent la data de 1 ianuarie a anului respectiv”. La 1 ianuarie 2016, salariul minim era de 1.050 de lei. În consecinţă, suma a 48 de salarii minim este de 50.400 de lei.

În afară de Resmeriţă, senatorii PSD care au cotizat peste 10 salarii minime brute sunt: Daniel Breaz (Alba)-13.000, Ioan Deneş (Bistriţa-Năsăud)-22.000, Ion Rotaru (Brăila)-13.500, Claudiu Manda (Dolj)-13.500, Liviu Mazilu (Mehedinţi)-17.470, Ştefan-Radu Oprea (Prahova)-16.500 şi Emanoil Savin (Prahova)-11.500.

Deputatul de Argeş Cătălin Rădulescu a fost recent suspendat din partid pentru declaraţiile sale referitoare la protestatarii din ianuarie-februarie, deşi în 2016 a plătit cotizaţii ce se ridică la 36.500 de lei, una dintre contribuţiile cele mai consistente, mai mari decât ale majorităţii colegilor săi din grupul de la Cameră: Ioan Dîrzu (Alba) - 11.370 lei, Vasile-Daniel Suciu (Bistriţa-Năsăud) - 16.200, Emilia Meiroşu (Brăila) - 12.250, Ion Călin (Dolj) - 12.000, Florin Stancu (Dolj) - 10.500, Marius Mărgărit (Galaţi) - 13.600, ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan (Galaţi) - 11.000, Alexandru Bălănescu (Mehedinţi) - 13.900, Vlad Bontea (Mehedinţi) - 16.000, Constantin Truşcă (Mehedinţi) - 13.500, Laura-Mihaela Moagher (Prahova) - 13.800, Andrei Nicolae (Prahova) - 13.800, Rodica Paraschiv (Prahova) - 26.500, Răzvan-Ion Ursu (Prahova) - 10.500, Ioana Bran (Satu Mare) - 12.600, Iuliu Nosa (Sălaj) - 25.300 şi Mirela Furtună (Tulcea) - 22.900 lei.

Sunt şi foşti parlamentari social-democraţi care au depus la partid cotizaţii considerabile, deşi nu se mai regăsesc în actualul Legislativ, cum ar fi fostul senator de Prahova Augustin-Constantin Mitu (48.900 lei) şi fostul deputat de Alba Călin Potor (12.500 lei).

Pe lista prezentată de către PSD sunt trei persoane care au depăşit pragul de 10 salarii minime brute pe ţară atât la capitolul cotizaţii, cât şi la donaţii. Cornel Suciu (PSD Alba) a contribuit cu 16.300 de lei drept cotizaţii şi 40.000 de lei ca donaţii. Un coleg de-al său din organizaţia judeţeană, deputatul Ioan Dîrzu, pe lângă cei 11.370 de lei cotizaţi, a mai donat alţi 12.000 lei. Al treilea este Cristian-Adrian Tudose (Bucureşti-Sectorul 1) cu 19.000 de lei cotizaţii şi 15.000 lei donaţii. 

Daciana Sârbu a dat 50.000 de lei

Zece europarlamentari ai PSD au plătit la partid în 2016 cotizaţii care depăşesc baremul de 10 salarii de bază minime brute pe  ţară, astfel că lista cu numele lor se regăseşte în situaţiile financiare făcute publice în MO. Cea mai mare cotizaţie, în valoare de 50.000 de lei, a fost achitată de către Daciana Sârbu.

În topul cotizaţiilor, Daciana Sârbu este urmată de Claudia Ţapardel, cu 44.325 de lei,  de Andi Cristea, cu 36.500 de lei şi de  Emilian Pavel, cu 36.300 de lei. Pe următoarele poziţii se află Ioan Mircea Paşcu – 36.000 de lei, Ciprian Tănăsescu  - 24.380 de lei, Sorin Moisă – 23.369 de lei, Viorica Dăncilă – 21.100 de lei, Dan Nica – 15.620 de lei. Cea mai mică sumă a fost achitată de Victor Negrescu, care a cotizat la partid cu suma de 12.450 de lei.

Donaţii de peste 500.000 de lei de la 19 membri PSD

Consilieri locali, judeţeni, parlamentari, foşti candidaţi pentru un loc în Legislativ au donat partidului sume mai mari de 10 salarii de bază minime brute, totalizând 569.845 de lei. Dintre cei 19 aflaţi în această situaţie, cel mai generos, cu o donaţie de 140.050 de lei, este actualul primar al sectorului 5 Daniel Florea. De altfel, el a donat şi prin firma sa de avocatură.

Locul al doilea ca nivel al donaţiei, cu 60.000 de lei, îi revine lui Liviu Gheorghiţă Goncea, consilier  la sectorul 1, acţionar la KIA  ROMAUTO SRL.

Mihai Paul Pancos, care a avut o decizie de excludere din partid pe care a contestat-o însă în instanţă, a oferit PSD suma de 42.000 de lei, el fiind urmat de Cornel Suciu, cu o donaţie de 40.000 de lei. Suciu se află şi pe lista cu cotizaţii mai mari, cotizând cu 16.030 de lei. Cornel Suciu a ratat intrarea în Parlament, el fiind pe locul al doilea pe listele PSD Alba pentru Camera Deputaţilor.

Şi cel care a câştigat un mandat de deputat de Alba, Ioan Dârzu, a dat partidului 12.000 de lei donaţie şi 11.370 de lei cotizaţii.

Cu 33.900 de lei a contribuit la bugetul partidului şi Cristian Gavra, consilier judeţean la Arad.

Senatorul de Buzău Lucian Romaşcanu  a dat partidului 30.000 de lei, iar consilierul judeţean arădean Gheorghe Sabău a donat 25.000 de lei. Au mai donat: Lazăr Neacşu (consilier general)  – 22.000 de lei, Silviu Ilie Săplăcan (Arad), Liliana Sbirnea (deputat de Buzău) şi  Moshe Pesach, despre care presa a scris că ar avea legături cu omul de afaceri Sorin Beraru şi că l-ar fi împrumutat pe deputatul Daniel Zamfir printr-un IFN pe care îl deţine în Noua Zeelandă  - câte 20.000 de lei, Narcis Sabin Bobic (fost candidat la Senat)  – 19.000 de lei.

De asemenea, Dan Poenaru (fost lider al PSD Timiş) , Cristian Adrian Tudose (consilier local la Primăria sectorului 1) şi  Ecaterina Zahortea (instructor terapeut, fost candidat la Camera Deputaţilor)  au făcut donaţii de câte 15.000 de lei, Dan Damian (consilier judeţean la Arad  - 14.895 de lei, Dănuţ Păle (deputat de Buzău)  – 14.000 de lei, iar Emanoil Petre Neagu (preşedintele CJ Buzău)  – 12.000 de lei.

Cristian Adrian Tudose este şi  pe lista cotizanţilor cu sume mari, el plătind 19.000 de lei.

Donaţii de 225.900 de lei de la nouă firme

Nouă  firme din Constanţa, Ialomiţa, Cluj, Timiş şi Bucureşti au făcut donaţii către PSD peste nivelul a zece salarii minime brute pe ţară, totalizând 225.900 de lei.

Cea mai mare sumă, 80.000 de lei, a fost dată de Leading Construct SRL din Timiş. Tot din Timiş este şi firma cu a doua donaţie ca mărime, 45.000 de lei, Almira Trading, specializată în comerţul en gros al produselor alimentare.

Societatea de avocaţi a lui Daniel Florea, primar al sectorului 5, a dat PSD 40.000 de lei. Alte şase firme au făcut donaţii între 10.000 şi 20.000 de lei.

Sursa: News.ro

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite