Protecția mediului, una dintre prioritățile polițiștilor Serviciului Arme
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase desfășoară permanent acțiuni de verificare a modului în care sunt gestionate deșeurile periculoase sau care pot deveni periculoase.
Ieri, împreună cu reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu- Arad, polițiștii au verificat un punct de lucru al unei societăți comerciale având ca obiect de activitate dezmembrări auto, în municipiul Arad.
La fața locului s-au găsit piese auto amestecate cu alte deșeuri, precum și elemente de caroserie impregnate cu substanțe periculoase, depozitate direct pe sol și pe paleți, în stare avansată de degradare.
Aproximativ 5.000 de kilograme de astfel de deșeuri au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de poluare prin evacuare în atmosferă sau în sol a unor deșeuri sau substanțe periculoase.
Aceste acțiuni se desfășoară permanent, atât în municipiu cât și în județul Arad.