Proiectul de regenerare urbană a avansat semnificativ
În urmă cu aproximativ trei luni de zile, în municipiul Arad au început lucrările aferente proiectului de regenerare urbană a spațiilor dintre blocuri. Ambițiosul proiect, va așeza Aradul pe primul loc în privința finalizării infrastructurii din interiorul cvartalelor, se ridică la o valoare de 50 de milioane de euro. Vremea favorabilă până la această dată a permis constructorilor să avanseze semnificativ.
La momentul de față, în zona Vlaicu dreapta, cvartalele 4 și 5 au deja finalizată asfaltarea, urmând ca în câteva zile aceasta să fie realizată și în cvartalul 9. În cvartalele 1, 2, 3 și 10, stadiul lucrărilor este cel al pregătirii pentru asfaltare.
Pentru zona Vlaicu stânga, a fost acordată autorizația de construire și se așteaptă ordinul de începere.
Zona Alfa dispune de o parcare Fast Park, aflată în faza de finalizare a fundației. În cvartalele 8 și 9 este deja turnat asfalt, până la finalul săptămânii urmând să se toarne asfalt și în cvartalul 10, în funcție de condițiile meteo. Săpătura generală, canalizarea și stratul de balast sunt finalizate în cvartalele 3, 4, 5 și 7.
În cartierul Confecții, lucrările au avansat până la asfaltare în cvartalele 2 și 5, iar cvartalele 1, 3, 4, 6 și 7 se află în faza fundației de balast.
În ceea ce privește zona Micalaca 100-200, în cvartalele 12, 14 și 15 se pregătește turnarea asfaltului, iar în cvartalele 4 și 16 această etapă este deja finalizată.
Micalaca 300 are două parcări Fast Park, respectiv 4 și 5, a căror fundație este finalizată. În cvartalele 6 și 8, constructorul pregătește turnarea asfaltului.
Parcarea Fast Park 3 din zona Micalaca 500 are finalizată complet fundația, urmând să se procedeze la realizarea structurii metalice.
În cursul săptămânii viitoare, se va turna asfalt în cvartalele 2 și 5, în timp ce cvartalele 3, 4, 6 și 17 sunt în faza de fundație de balast.
Impactul produs prin realizarea proiectului de regenerare urbană va consta, la finalul realizării lucrărilor, în asigurarea confortului optic pentru locatari, creșterea numărului de locuri de parcare, eliminarea zonelor insalubre, reducerea poluării mediului prin diminuarea zgomotului si eliminarea prafului, asigurarea scurgerii etc. Proiectul regenerării urbane a fost premiat de Asociația Municipiilor, la Gala AMR din 12 noiembrie a.c., pentru ”Excelență în Regenerare Urbană a Spațiilor Publice”.
”Mă onorează şi mă bucură în egală măsură faptul că Municipiul Arad a primit acest premiu. Întotdeauna am spus că în România nu există un proiect de o asemenea amploare şi complexitate. Regenerarea urbană a spațiilor dintre blocuri, proiect în valoare de 50 de milioane de euro, va aduce beneficii cetățenilor acestui oraş din punctul de vedere a spaţiului verde, a locurilor de joacă, a parcărilor, a trotuarelor. Vorbim despre kilometri pătraţi întregi de spaţiu verde reabilitat, noi locuri de joacă amenajate, 8 parcări supraterane ce vor genera aproape 8 000 de locuri de parcare între blocuri. Experții care au analizat proiectele administrațiilor locale au apreciat efortul depus de municipalitatea arădeană şi m-a bucurat în mod special expunerea domnului rector al Universității de Arhitectură şi Urbanism din București care la rândul său a subliniat dimensiunea acestui proiect ambițios. Consider că este un premiu meritat, pentru care s-a muncit foarte mult până să se ajungă în acest punct, drept pentru care îl dedic echipei de specialiști din cadrul Primăriei Arad care sunt implicați în realizarea lui. Nu în ultimul rând, dedic acest premiu cetățenilor municipiului care în acest moment simt disconfortul lucrărilor. Îi asigur că finalul va fi unul pozitiv. ”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.