Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Proiectele din sănătatea arădeană, discutate cu ministrul Marcel Boloș

Proiectele din sănătatea arădeană, discutate cu ministrul Marcel Boloș
Comentează 0

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, domnul Marcel Boloș, a avut o întâlnire cu primari din județul Arad, la Consiliul Județean, pentru a discuta despre fondurile europene pe care administrațiile le pot accesa. La discuție au participat Iustin Cionca, președintele CJ Arad, Sorin Maxim, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Vest, care gestionează Programul Regional de Dezvoltare, europarlamentarul Gheorghe Falcă, dar și vicepreședinții CJA Răzvan Cadar și Ionel Bulbuc, alături de viceprimarul municipiului Arad, Lazăr Faur și deputatul Sergiu Bîlcea.

Tema centrală a discuțiilor a fost accesarea de fonduri europene prin Programul Operațional pe Sănătate (POS), care va deschide apelurile de proiecte în luna martie 2023. Comisia Europeană a aprobat Programul Operațional de Sănătate, în valoare de 3,6 miliarde de euro, destinat în premieră finanțării serviciului public de sănătate al României, care prevede finanțări atât pentru prevenția medicală, cât şi pentru activități de cercetare în domeniul oncologic. În Programul Operațional de Sănătate sunt şi investiții în ceea ce priveşte infrastructura spitalicească şi dotarea cu echipamente medicale.

„Domeniul sănătății este unul vital pentru noi. Consiliul Județean Arad a depus pentru finanțare prin PNRR trei proiecte de noi spitale în Arad. Este vorba despre Construcția de secții de obstetrică și ginecologie, neonatologie, chirurgie pediatrică și pediatrie, Creșterea performanței în tratarea eficientă a bolilor oncologice la nivelul Județului Arad – realizarea unui Compartiment de radioterapie cu energii înalte, Reabilitarea serviciilor spitalicești în domeniul medicinei cardiovasculare la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. În condițiile în care nu există siguranța finanțării tuturor celor trei proiecte prin PNRR, am discutat cu domnul ministru posibilitatea ca proiectele nefinanțate să fie transferate și finanțate prin POS Sănătate, în exercițiul financiar 2021-2027”, a declarat Iustin Cionca, președintele CJ Arad.

De asemenea, ministrul Marcel Boloș a avut un dialog concret cu mai mulți primari, printre care Călin Abrudan (Ineu), Daniel Tomuța (Sântana) și Mircea Braiți (Buteni). Edilii din județ au ridicat probleme concrete, care vizează dezvoltarea comunităților lor, problemele cu care se confruntă  și soluțiile pe care guvernul le poate oferi.

„Vă stăm la dispoziție pentru a vă sprijini și a vă face misiunea mai ușoară, pentru a putea duce la bun sfârșit sarcina grea a implementării proiectelor”, a spus Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Galerie foto (6)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite