Program simbolic la Praznicul de Pită Nouă Pecica
Pandemia de COVID-19 a anulat toate evenimentele de amploare din țară, pe termen nedeterminat. Pecicanii au văzut acest lucru cu ocazia Zilelor Orașului, care nu au putut fi organizate în acest an, în luna mai.
Autoritățile locale nu vor ca și sărbătoarea tradițională a pecicanilor să treacă nemarcată și au venit cu un program redus considerabil, mai mult simbolic, pentru Praznicul de Pită Nouă.
„Vrem să sărbătorim, chiar dacă în cadru mai restrâns, rodul hărniciei pecicanilor: pâinea cea nouă. Vom avea programe vineri, sâmbătă și duminică, cu un număr limitat de participanți” – a explicat primarul Petru Antal.
Primăria a primit aprobarea Direcției de Sănătate Publică a județului Arad, iar evenimentele în aer liber se vor desfășura cu limitarea participanților și cu respectarea strictă a măsurilor de prevenție împotriva răspândirii COVID-19.
Vineri, în data de 21 august, între orele 9-12 şi 13-16, se va desfășura în Piața Regele Mihai I Concursul Internațional de Interpretare Vocală și Instrumentală „Muzica ne poate uni”.
Corul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” dorește să prezinte publicului pecican copii talentați pe care i-a descoperit cu ocazia variantei online a competiției, care a avut un succes neașteptat. Evenimentul are o limită de 50 de concurenți și este organizat cu sprijinul Primăriei Orașului Pecica, al Consiliului Local Pecica, al liceului pecican, al Casei de Cultură „Doru Ioan Petescu” și al Palatului Copiilor Arad, partenerii concursului fiind Programul Național Cantus Mundi și Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”.
Un alt program cultural din program va fi expoziția de artă plastică „Armonii cromatice 10”. Este vorba despre expoziția itinerantă care prezintă lucrările a 26 de artiști plastici din Arad, Caransebeș, Hunedoara, Lugoj, Reșița, Satu Mare, Timișoara, precum și a doi pictori pecicani: Cristian Huț și Blazena Miroslava Karkus. Expoziția din Pecica va fi vernisată la Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu”, vineri, la ora 17, cu un număr limitat de participanți și cu respectarea regulilor de protecție.
Ziua de sâmbătă aduce în Piaţa Regele Mihai I spectacolul de teatru de păpuşi „Verde Împărat” (cu sprijinul Centrului Cultural Judeţean Arad), cu intrare liberă, dedicat tuturor copiilor.
Tot pe scena din piaţă, începând cu ora 18, Corul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Pecica prezintă Gala Cantus Mundi.
Duminică, 23 august, vor avea loc momentele tradiționale din cadrul programului restrâns din acest an.
Ședința festivă a Consiliului Local Pecica se va ține în aer liber, în Piața Regele Mihai I, începând cu ora 11:00, urmată de tradiționala sfințire a pâinii noi şi a cununilor de grâu de preoții din oraș, de la ora 13:00.
Publicul este invitat, de la ora 14, în Parcul Sfânta Treime, pentru a urmări parada canină pregătită de Şcoala Kalypsoland din Turnu.
Participanții la toate programele sunt rugați să poartă mască de protecție care să acopere gura și nasul, să îşi dezinfecteze mâinile și să păstreze distanța fizică recomandată, unii față de ceilalți.