Program artistic-religios și daruri pentru cei mici la Grădinița P.P. „Palatul Fermecat”
Copiii de la Grădinița P.P. „Palatul Fermecat” din Arad au prezentat, astăzi, un program artistic-religios de Crăciun. De asemenea, unității preșcolare i-au fost dăruite din partea Arhiepiscopiei Aradului, ca material didactic religios, 250 cărți de colorat cu biserici arădene. Lucrarea reprezintă creația artistei Angela Hanc și a fost tipărită în Editura Arhiepiscopiei.
Cei mai mari preşcolari i-au încântat pe cei mai mici, dar și pe cei prezenți cu un program spiritual și artistic dedicat Nașterii Domnului. Prezentarea programului, sub coordonarea doamnei Sida-Florica Maxa, a adus multă bucurie în sufletele copiilor, care au fost atenți la versurile și erminia „micilor interpreți”, în timp ce coregrafia și coloana sonoră au captat atenția tuturor celor prezenți.
Ne-am bucurat de faptul că micuții de la Grădința „Palatul Fermecat” au fost împărtășiți în acest Post al Crăciunului de Părinții de la Parohia Șega II.
Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial