PROGNOZA METEO. Ploi, vijelii şi temperaturi în scădere în mare parte din ţară
PROGNOZA METEO 5 septembrie. Vremea se schimbă radical sub influenţa unui ciclon care face deja ravagii în Europa. Vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice vor fi în scădere în majoritatea zonelor, mai accentuată în regiunile estice. Ploile vor fi mai frecvente și mai însemnate cantitativ în zonele montane și submontane, precum și în regiunile sud-estice, în timp ce în restul teritoriului va ploua local. Vor fi mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice și intensificări de scurtă ale vântului, în special sud-est și vor fi condiții de grindină. Şi la Bucureşti, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări, iar probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată pe tot parcursul zilei.
PROGNOZA METEO MIERCURI. Vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice, în scădere în majoritatea zonelor, mai accentuată în regiunile estice, se vor situa în jurul celor normale pentru prima decadă a lunii septembrie. Cerul va avea înnorări în toată țara, temporar mai accentuate. Ploile vor fi mai frecvente și mai însemnate cantitativ (pe arii restrânse peste 25...35 l/mp) în zonele montane și submontane, precum și în regiunile sud-estice, în timp ce în restul teritoriului va ploua local. Vor fi mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice și intensificări de scurtă ale vântului, în special sud-est și vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 29 de grade, iar cele minime între 10 și 19 grade, cu cele mai mici valori în depresiuni unde spre dimineață se va forma ceață.
BUCUREŞTI. Vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru începutul lunii septembrie. Cerul va avea înnorări, temporar chiar accentuate, iar probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată pe tot parcursul intervalului, dar în special în a doua parte a zilei și seara. Vor fi averse, însoțite și de descărcări electrice și posibil intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 26...28 de grade, iar cea minimă de 15...17 grade.
PROGNOZA METEO JOI. Regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele normale ale perioadei. Cerul va avea înnorări temporare și va ploua local la munte și în regiunile sud-estice și pe spații restrânse în rest. Izolat vor mai fi și descărcări electrice și condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Dobrogea și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 22 și 29 de grade, iar cele minime 12 și 19 grade, mai scăzute în depresiuni, spre 8 grade. În special în zonele depresionare, pe spații mici, va fi ceață.
BUCUREŞTI. Valorile termice vor fi apropiate de cele medii multianuale, astfel că maxima va fi de 26...28 de grade, iar minima de 14...16 grade. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat.
PROGNOZA METEO VINERI. Vremea va fi în general frumoasă, cu cer variabil. Unele înnorări, averse și posibil descărcări electrice vor fi, mai ales după-amiaza și la începutul nopții, pe spații restrânse la munte, în centrul și sudul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 și 31 de grade, iar cele minime între 11 și 19 grade, mai scăzute -până spre 7 grade- în depresiuni, unde vor fi condiții de ceață.
BUCUREŞTI. Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza și seara când vor fi posibile ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 29...30 de grade, iar cea minimă de 15...17 grade.
PROGNOZA METEO SÂMBĂTĂ. Vremea va fi în continuare în general frumoasă, cu cer variabil. Înnorări temporar accentuate, averse și posibil descărcări electrice vor fi, mai ales după-amiaza și seara, pe arii restrânse în zona montană și doar izolat în centrul și în sudul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 32 de grade, iar cele minime între 6...8 grade în depresiuni (unde se mențin condițiile de ceață) și în jurul a 18 grade pe litoral.
BUCUREŞTI. Vremea va fi în continuare predominant frumoasă, cu cer variabil. Înnorări trecătoare și condiții pentru averse și descărcări electrice vor fi după-amiaza și spre seară. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 15...17 grade.
Şi duminică, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în regiunile estice și sud-estice.
BUCUREŞTI. Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice perioadei. Probabilitatea pentru ploi de scurtă durată se va menține.