PROGNOZA METEO pentru URMĂTOARELE ZILE. Vremea va deveni călduroasă, în unele zone va ploua
Meteorologii anunţă că vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor și se va încălzi ușor. În weekend, vremea va fi predominant frumoasă, dar și călduroasă în cea mai mare parte a țării, izolat caniculară. Săptămâna vitoare, procesul de încălzire a vremii va continua, iar în regiunile vestice și sud-vestice chiar se va intensifica.
PROGNOZA METEO SAMBATA Vremea va continua să se încălzească, astfel încât în regiunile sud-vestice și sudice va deveni călduroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și ploi slabe de scurtă durată, posibil însoțite de descărcări electrice, după-amiaza, dar numai izolat, în special în zona de munte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte, îndeosebi pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade în centrul țării și 34 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între 9 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 22 de grade pe litoral.
PROGNOZA METEO DUMINICA Vremea va fi predominant frumoasă, dar și călduroasă în cea mai mare parte a țării, izolat caniculară în orele amiezii în regiunile vestice și sud-vestice, unde treptat și disconfortul termic va fi în accentuare. Cerul va fi variabil la senin, și doar cu totul izolat în zona de munte vor fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 25..26 de grade pe litoral și 36 de grade in in sud-vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 și 22 de grade, ușor mai ridicate în Dealurile de Vest.
PROGNOZA METEO LUNI Vremea călduroasă va persista, iar local în vestul țării în orele amiezii va deveni caniculară, cu disconfort termic în accentuare. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 12 și 20 de grade. BUCUREŞTI Vremea va fi în continuare călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 32...33 de grade, iar cea minimă de 16...17 grade.
PROGNOZA METEO DE MARTI PANA JOI Procesul de încălzire a vremii va continua, iar în regiunile vestice și sud-vestice chiar se va intensifica, urmând astfel ca în majoritatea regiunilor în orele după-amiezii să se instaleze canicula pe arii relativ extinse iar disconfortul termic să fie accentuat. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi redusă.
Citeste mai mult pe romaniatv.net