PROGNOZA METEO PE TREI ZILE. Săptămâna începe cu nori, dar temperaturile sunt în creştere
În primele trei zile ale săptămânii viitoare cerul va fi mai mult noros, însă temperaturile vor fi destul de ridicate pentru data din calendar, urmând să ajungă chiar şi până la 17 grade Celsius.
Luni, în regiunile sudice și de răsărit, înnorările vor persista, în cea mai mare parte a timpului și, pe arii restrânse, vor fi ploi slabe sau burniță, iar în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, posibil, fulguieli. În restul teritoriului, cerul va fi variabil. Mai ales la începutul zilei și noaptea, în zonele joase de relief din centru, sud și est, local, se va semnala ceață. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte și în Banat. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 10 și 17 grade, iar cele minime între -2 și 10 grade.
În Bucureşti, luni, cerul va fi mai mult noros; dimineața și noaptea va fi ceață, iar trecător, condiții de burniță. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 13...15 grade, iar cea minimă de 6...7 grade.
În regiunile din estul, sudul și sud-vestul țării, nebulozitatea va persista și izolat vor fi ploi slabe sau burniță. În restul teritoriului cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, în sudul Banatului și în Oltenia. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 11 și 17 grade, iar cele minime între -1 și 10 grade. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse, în zonele joase de relief, va fi ceață.
În Bucureşti, marţi, cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 13...15 grade, iar cea minimă de 6..7 grade. Mai ales dimineață, vor fi condiții de ceață.
Miercuri, în sudul și în estul țării, vremea va fi în general închisă, iar în celelalte regiuni, cerul va fi temporar noros. Va ploua - în cursul zilei, mai ales în Banat și în Oltenia, iar noaptea, local, și în restul teritoriului, timp în care, în zona montană înaltă, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla în general moderat, iar la munte, în Banat și pe arii mai restrânse în celelalte zone, va avea unele intensificări. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 9 și 15 grade, iar cele minime între 2 și 10 grade.
În Bucureşti, miercuri, cerul va fi mai mult noros și, mai ales noaptea, va ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar cea minimă va fi de 7...8 grade.
Sursa romaniatv.net