Profile, în doar câteva „linii”: GHEORGHE FALCĂ
Probabil puțini, chiar foarte puțini arădeni au fost într-o lungă polemică cu Gheorghe Falcă, cu inclusiv aducerea gardienilor în UAV și blocarea intrării în instituție. Dar au trecut de atunci aproape două decenii și Gheorghe Falcă a demonstrat sprijin față de instituția pe care am condus-o. Mulți arădeni m-au întrebat și mă întreabă și acum, cu mirare, cum de l-am iertat și am dat totul uitării.
Mărturisesc că i-am iertat pe toți (toate), care s-au aflat în polemică cu mine și chiar mi-au făcut rău, de-a lungul anilor, dar sunt pregătită, oricând să continui să spun și să fac ceea ce gândesc, deoarece este unicul meu drept, pe care mi l-am asumat printr-o muncă de câteva decenii.
De aproape 20 de ani urmăresc devenirea lui Gheorghe Falcă în politică și în administrație. Este evident că s-a schimbat mult. A terminat un liceu foarte bun la Brad și una din cele mai grele facultăți din cadrul Politehnicii din Timișoara, dar Gheorghe Falcă nu a rămas la instruirea sa de atunci, ci, în mod evident, a acumulat, prin cursuri și lecturi, prin strădanii personale, o bună pregătire în domeniile: politică și administrație, în modul de a se îmbrăca și, în general, de a se raporta la ceilalți.
Indiferent de opinia unora sau a altora, îl apreciez pe Gheorghe Falcă din câteva considerente:
1. Nu s-a cantonat în mica politică locală , ci s-a ambiționat să se afirme pe plan național și chiar internațional;
2. A demonstrat că are viziune și se află cu câțiva pași înaintea confraților săi, chiar dacă uneori deranjează sau are eșecuri;
3. A suportat, de-a lungul anilor, atacuri dure, unele corecte, alteori „confecționate” din varii motive, care toate i-au șubrezit sănătatea, dar nu știu să se fi lamentat sau să-și clameze, public suferința. Nu am fost nicicând în apropierea sa, dar sunt sigură că nu i-a fost ușor și a suferit adeseori nespus de mult;
4. A identificat și a lansat multe persoane necunoscute publicului larg, dintre care, unele au performat, altele au devenit doar lamentabile „personaje” în politică și în administrație;
5. Apreciez că i-a îndepărtat pe trădători, cărora le-făcut bine sau mult bine, convins fiind că trădările acestora pot continua oricând;
6. Apreciez că a demonstrat fidelitate continuă față de oamenii, care i-au fost loiali prin fapte și nu doar la nivel declarativ;
7. Apreciez că este un excelent tată, nu doar prin fotografii, ci prin implicare profundă în educația fiicei sale, căutându-o adesea la școală, fără presă și televiziune;
8. Consider că cea mai importantă realizare a lui Gheorghe Falcă pentru Arad este autostrada, cu mai multe ieșiri, autostradă care a deschis calea investițiilor în zonă și nu numai;
9. Sunt și alte izbânzi, dar și fapte, care au creat nemulțumiri;
10. Se vorbește despre implicarea personală și direct interesată a lui Gheorghe Falcă în proiecte de investiții, dar nu sunt un jurnalist de investigație și organismele abilitate privind respectarea legalității se pot pronunța în acest sens.
Desigur, se mai pot relata multe, cu plusuri și minusuri, cu privire la Gheorghe Falcă. Ne dorim și noi ca urbea noastră să fie ca Timișoara sau ca Oradea sau ca alte orașe, care s-au dezvoltat spectaculos. Depinde totul de foarte mulți factori, dar depinde și de votul fiecăruia dintre noi. Uităm adesea să dialogăm cu noi, înșine, spre a ne conștientiza propria contribuție.
Închei prin a face o pledoarie pentru ÎMPREUNA, deopotrivă a partidelor politice de dreapta și de stânga. ÎMPREUNĂ pentru ARAD. ÎMPREUNĂ pentru ROMÂNIA.
Şi iată o propunere, pe care o consider extrem de importantă, pentru care oamenii politici trebuie să militeze la modul concret: finanțarea de la buget a presei scrise / online si a celei audiovizuale, printr-o lege organică, obiectiv elaborată, în temeiul impactului publicației asupra societății și nu prin simpatii politice. Consider că este fundamentală pentru democrație, independența financiară a presei. Este o idee, pe care politicienii arădeni o pot iniția în parlament și, mai ales, se pot angaja într-o „bătălie” la nivel național. Desigur, rețele de socializare sunt de real interes, dar presa profesionistă înseamnă cu totul altceva!!!
Să ne dorim SĂNĂTATE și ÎNȚELEPCIUNE. Și CONCORDIE în contextul dificil, în care se află, în prezent, întreaga umanitate.
Lizica Mihuţ