Profile în câteva „linii”: OANA PÂRVULESCU
Originară din Galați, cu părinți, cadre didactice, OANA PÂRVULESCU a venit la Arad, în urmă cu 20 de ani, imediat după terminarea facultății, lăsând în urmă, cu îndreptățită emoție, familie, colegi, prieteni. Aradul i-a devenit o „CASĂ DRAGĂ”, căruia i s-a dăruit în totalitate, apreciindu-i nu numai strălucita ISTORIE, ci și faptul că este „cochet, chiar elegant și șic”.
A urmat un MASTER în ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ, precum și un MASTER în ASISTENȚĂ SOCIALĂ. Ajunsă în Arad, a activat ca VOLUNTARĂ în centre de copii cu dizabilități severe, fără a ști că după ani de zile, va lucra efectiv în acest domeniu. Începând cu ianuarie 2013, lucrează la Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad, în funcția de CONSILIER JURIDIC, cu atribuții privind autoritatea tutelară, iar câteva luni mai târziu, este numită director general adjunct și apoi DIRECTOR GENERAL, din anul 2014 până în prezent, îndeplinind „atribuții de coordonare a întregii activități instituționale.”
OANA PÂRVULESCU ne vorbește cu ENTUZIASM și RESPONSABILITATE despre strădaniile sale privind protecția persoanelor adulte, (Adăpostul de noapte și Centrul de zi), despre prestațiile sociale și asistența persoanelor cu handicap, despre acordarea ajutoarelor umanitare și nu în ultimul rând, despre Centrul de îngrijire pentru persoane vârstnice. PRAGMATICĂ și AMBIȚIOASĂ, în calitate de director general, și-a propus, precum însăși mărturisește, „construirea unor politici și practici sociale EFICIENTE pentru PROMOVAREA modelelor de bune practici.”, având totodată în atenție PROIECTELE cu FINANȚARE GUVERNAMENTALĂ și EUROPEANĂ. Astfel, în anul 2017, Direcția de Asistență Socială Arad A PARTICIPAT la Convenţia anuală de creştere favorabilă a incluziunii, la Bruxelles, unde a fost considerat un BUN EXEMPLU, în ceea ce priveşte tranziţia de la asistenţă socială la o viaţă independentă, având ca țintă tinerii din sistemul de ocrotire socială, beneficiari de locuinţe sociale. De asemenea, în anul 2017, DAS Arad a fost selectat COORDONATOR la nivel naţional în cadrul Corpului profesioniştilor din domeniul asistenţei sociale, afiliat Asociaţiei Municipiilor, prin care s-au iniţiat două modificări legislative în domeniul asistenței sociale, care s-au aflat pe ordinea de zi a şedinţelor de guvern. În anul 2020, instituția a luat parte la STUDIUL INTERNAȚIONAL – Viața mea în izolare – inițiat de dr. Annelore Homberg împreună cu patru cadre didactice de la Universitatea Sapienza din Roma, studiu, ce a avut în vedere evaluarea posibilelor repercusiuni psihologice și sociale ale perioadei de izolare, determinate de pandemia de coronavirus, asupra elevilor din ciclurile gimnazial și liceal.
APRECIEM activitatea merituoasă a Direcției de Asistență Sociala Arad, privind accesarea următoarelor PROIECTE, în calitate de PARTENER sau de COORDONATOR: „Europe Direct” – (2018 – 2021); „Construcție Centru multifuncțional pentru persoane din mediul urban marginalizat – zona Șezatorii – Pădurii” (2019 – prezent); „Construire Centru Multifuncțional pentru Persoane din Zone Urbane Marginalizate: Zona Tarafului” (2019 – 2023); „Echipamente medicale de protecție pentru centrele sociale rezidențiale din județul Arad, în contextul pandemiei COVID-19 „(2020-2021); „Consolidarea capacității angajaților municipalităților pentru o mai bună furnizare a serviciilor publice – proiect finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian (2020-2023); „Antrenor mental pentru persoanele cu dizabilități” (2020 - 2022); „Teach Me to Help/Învață-mă să Ajut" (2022 - 2024).
Și totuși, cine este OANA PÂRVULESCU? Îi propun să-și realizeze ea însăși, Profilul în câteva „linii”, desigur, cu obiectivitate: „Sunt o persoană SINCERĂ, DESCHISĂ, EMPATICĂ, mereu, cu toate cazurile din domeniu, iar Direcția, pe care o conduc are rezultate, deoarece toți constituim o echipă, o familie. Sunt conștientă că singură nu aș putea realiza nimic sau aproape nimic.” Și OPINIA COLEGILOR/COLABORATORILOR? „Este dificil pentru mine să exprim opinia colegilor mei, dar după 11 ani de conducere, recunosc că sunt, uneori, STRESATĂ și IMPULSIVĂ pe moment, dar, cunoscându-ne bine, ei sunt întotdeauna alături de mine, deoarece prioritatea noastră sunt OAMENII, aflați în circumstanțe speciale, Iar colegii mei, toți, fără excepție, răspund PREZENT, indiferent de ora din zi sau din noapte. Este TOT CEEA CE APRECIEZ.”
Iar în final, urarea, devenită tradițională, SUCCES, în continuare!
Lizica Mihuț