Profile în câteva „linii”: IUSTIN CIONCA
În anul 2004, un tânăr, total necunoscut pentru mine, în calitate de PRIMAR al orașului Pecica, mă invită să particip, ca rector, la un proiect, privind ZIP (Zona industrială Pecica), inițiat în colaborare cu un partener italian. Proiectul presupunea promovarea acestuia, în două etape, în Italia, într-o colectivitate a oamenilor de afaceri.
Am refuzat participarea pentru prima etapă a proiectului, dar am accept să fiu prezentă, în etapa a doua a acestuia. Nu întâmplător, mă refer la începutul colaborării cu Iustin Cionca, deoarece atunci m-a impresionat, că de dimineața, până seara, citea și recitea cu obstinație, rândurile în italiană, ce alcătuiau mai puțin de o pagină, despre ZIP. Mi-am zis, atunci că tânărul primar din Pecica este RIGUROS și dorește să se prezinte impecabil în fața investitorilor italieni, chiar dacă reluarea micului text, devenise supărătoare, prin repetitivitate. Dacă atunci exista o justificare, cititul, „profesat” de aproape două decenii, de către Iustin Cionca, în aproape toate ÎNTÂLNIRILE OFICIALE, cititul, deci, a unui text, redactat de un colaborator/colaboratori și REFUZUL de a prezenta liber un proiect, o idee, o atitudine, cu toate că, probabil, i s-a imputat, de-a lungul anilor, acest „gest”, inclusiv de către mine, nu cred că are o justificare. NU ARE IMPORTANȚĂ, din punctul meu de vedere, că a fost până la 25 de ani lucrător în comerț, la Pecica, ospătar sau orice altă meserie, că a făcut liceul la seral, facultatea la 31 de ani, masteratul la 37 de ani, iar doctoratul la 44 de ani, ci, dimpotrivă, este apreciabilă STRĂDANIA privind dezvoltarea sa personală, formarea sa educațională, la orice vârstă. Cred că sunt mult mai remarcabile acumulările post-instituționale și angajamentul față de comunitate și față de tine însuți, de a performa în funcția, pentru care, vremelnic, ai fost învestit. Ca deputat, dar, mai ales, din anul 2016, ca președinte al Consiliului județean, Iustin Cionca A DEMONSTRAT, cu evidență, dorința de a contribui la dezvoltarea județului nostru. Fără îndoială, Consiliul județean, condus de Iustin Cionca are REALIZĂRI, fiind obținute, prin concurs, proiecte europene și guvernamentale de investiții. Astfel, au fost reabilitate drumuri județene, au fost dotate secții ale Spitalului Județean de Urgență, cu aparate performante, care sperăm să fie și utilizate de profesioniști, au fost finalizate lucrările la aeroport și la obiective turistice din județ, au fost obținute finanțări pentru noi secții ale Spitalului Județean și, aproape zilnic citim în presă despre noi proiecte ale Consiliului Județean, inclusiv despre inițierea unor colaborări internaționale.
În repetate rânduri, Iustin Cionca a declarat că NU ESTE CONFLICTUAL, iar noi adăugăm că este COOPERANT atât cu prietenii, cât și cu neprietenii, uitând, uneori, SPRIJINUL primit în promovarea sa. Precizând că fiecare dintre noi avem modelele noastre, într-o discuție la finalul unui eveniment, de față cu mai mulți ziariști arădeni, l-am rugat pe Iustin Cionca să se refere la modelele sale și spre surprinderea tuturor, MODELUL său nu este un o mare personalitate politică, culturală, științifică, ci un colaborator apropiat, din aceeași instituție, ceea ce înseamnă că aspirațiile sale sunt limitate și strict locale sau, poate, este o probă de realism, nehazardându-se spre înalte idealuri pentru viitor.
Apreciem profunda legătură sufletească cu PECICA, unde și-a construit casă sau case, nu știu exact, și puternica afinitate pentru FAMILIA sa, precum și cultivarea unor frumoase relații de PRIETENIE. Dar Iustin Cionca îmi mărturisea, motivând într-un fel trădările, că „oamenii se mai pot schimba”, ceea ce relativizează durata și circumstanțele unei amiciții, de aceea mă întreb retoric, dacă se referea la prieteniile de natură politică sau doar la relațiile interumane, la modul general.
În final, îi sugerez lui Iustin Cionca să iasă din zona de confort, chiar dacă este foarte ocupat, și să citească necontenit, când are puțin timp sau chiar pe mașină/ tren/avion și, treptat, având determinarea necesară, va reuși - chiar dacă la început stângaci, precum într-o recentă postare pe fb: („Tuturor celor care astăzi sărbătoriți Sfintele Paște și celor care sărbătoriți Floriile, vă doresc o sărbătoare binemeritată.”) - să se construiască ca politician, în stare să comunice, la modul esențial, propriile sale opinii și strategii.
Desigur, DESTINUL POLITIC ȘI ADMINISTRATIV al lui Iustin Cionca depinde de el însuși și de un anume context sau de contexte, dar credem că este departe de a se fi încheiat, de aceea îi dorim, cu sinceritate, SUCCES !!!
Lizica Mihuț