Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Profile în câteva „linii”: ELENA RODICA COLTA

Numele ne este foarte cunoscut, mai ales nouă, arădenilor, prin asociere cu regretatul pictor ONISIM COLTA, formând aproape 50 de ani, încă din studenție, o frumoasă familie, hărăzită cu un fiu, IOAN PAUL, memorabil într-un domeniu conex artelor plastice. Dar nu la familia COLTA doresc să mă refer, cu toate că ar fi interesantă o asemenea abordare, ci la ELENA RODICA COLTA, foarte cunoscută și apreciată de specialiști, dar mai puțin cunoscută, prin contribuțiile sale, ca expert, certificat prin concurs de către Ministerul Culturii, în domeniile: carte veche manuscris, icoane pe sticlă din Transilvania și Banat, antropologia minorităților maghiară și sârbă.

Profile în câteva „linii”: ELENA RODICA COLTA
Comentează 1

Subliniez, dintru început, că am fost uimită să descopăr prin CV și prin relatări scrise, CONTRIBUȚII, care ar putea fi sintetizate într-un tom distinct. Formatul acestui articol ne determină să menționăm succint, la modul sintetic, prin cifre, impresionante prin ele însele, strădania de-a lungul celor 37 de ani, ca muzeograf și specialist în domeniile deja menționate, la Complexul Muzeal Arad, iar din 2012, până în prezent, la Centrul Cultural Județean Arad.

Să reținem că ELENA RODICA COLTA are merite, ce binemerită menționate: a. A PUBLICAT cărți, autor unic (7), cărți coautor (6), coordonator volum (6), îngrijitor de ediție (4), studii și articole științifice (20); b. A REDACTAT volume: „Studii și Comunicări (istoria artei)” (6); c. A ÎNGRIJIT „Colecția Minorități”: maghiară, germană, slovacă, sârbă, ucraineană, bulgară, ruteană: istoric, demografie, monumente religioase, aspecte culturale (coruri, creație artistică), tradiții, mitologie, credințe, practici, tabuuri, obiceiuri ; d. A ORGANIZAT, în colaborare cu Ministerul Culturii, în perioada 1999-2020, Simpozioane Internaționale de antropologie culturală, precum și Colocvii științifice naționale și internaționale, la care au participat reprezentanți ai unor instituții de cercetare/ muzee/ Universități și școli din România, Ungaria, Serbia, Ucraina, Slovacia; e. A PARTICIPAT la Conferințe și Simpozioane în țară și în străinătate (Universități din București, Sibiu, Arad alături de specialiști din Ungaria, Serbia, Ucraina, Slovacia); f. A INIȚIAT tabere de cercetare etnografică pe teren, la Nădlac, Bata, Birchiș, Ostrov, Căpâlnaș, Chelbac, Căprioara, Săvârșin.

Este evident că ELENA RODICA COLTA este un CERCETĂTOR DE ELITĂ, cu studii temeinice, cu un doctorat susținut la Universitatea „Babeș Balyai”, Cluj-Napoca, Facultatea de Studii Europene, într-o abordare interdisciplinară: sociologie, etnologie, istoria culturii, cu cercetarea colecțiilor de carte veche: română, maghiară, sârbă, slovacă, latină, franceză, până în secolul al XVIII-lea, aflate în bibliotecile Arhiepiscopiei Aradului, a Protopiatelor arădene sârb, reformat și, nu în ultimul rând, a Bibliotecii județene „A.D. Xenopol”. Apreciem, în mod deosebit, inițiativa fostului manager al Complexului Muzeal Arad, dr. PETER HUGEL, de a fi inițiat publicarea unui volum de „Studii și cercetări, IN HONOREM ELENA RODICA COLTA, la 65 de ani”, în care semnează colaboratori și prieteni ai instituției arădene și ai sărbătoritei, dar sunt prezente în acest autentic „exercițiu de recunoștință”, imagini, numite „de lucru” (expoziții, cercetări de  pe teren,  simpozioane).  Menționez opinia lui PETER HUGEL, ca o concluzie a unui specialist, care, referindu-se la personalitatea ELENEI RODICA COLTA, subliniază că „prin întreaga sa activitate de muzeograf, etnolog ori antropolog, a pus o piatră de temelie la edificiul cultural arădean”, probând „apetență vie și o dorință nesecată de a desluși tainele «civilizațiilor» de odinioară…”, în fond, de a aduce argumente științifice, care demonstrează că „Aradul este un model de multiculturalitate în contextul Uniunii Europene”. Iar în final, urarea devenită tradițională, SUCCES, în continuare.

Lizica Mihuț

 

 

 

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite