Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Profesorii ameninţă că sabotează Bacalaureatul. Ministrul Educaţiei spune că nu vor fi probleme

Peste 1.000 de profesori din Sectorul 6 îşi vor înceta activitatea luni, a declarat Radu Pisica, lider sindicat FSLI Sector 6. Sindicalistul a mai spus că examenul de bacalaureat cel mai probabil nu se va putea desfăşura. Luni ar trebui să aibă loc evaluarea competenţelor digitale. Pe de altă parte, ministrul Educaţiei spune că nu vor fi probleme legate de organizarea examenului de Bacalaureat 2017.

Profesorii ameninţă că sabotează Bacalaureatul. Ministrul Educaţiei spune că nu vor fi probleme
Comentează 0

"De mâine dimineaţă, de la ora 08:00, peste 1.000 de cadre didactice din Sectorul 6 vor înceta activitatea. Unii vor rămâne în cancelarie, alţii vor sta în clasă cu elevii fără a preda, însă sau a asculta şi a pune note. Nu se va încheia nicio medie, iar examenul de Bacalaureat, acolo unde membrii noştri sunt în comisie, cel mai probabil nu se va putea desfăşura. Este vorba de probele de competenţe. Este o situaţie foarte dificilă, nu vrem să facem rău nici elevilor, nici părinţilor, dar am ajuns bătaia de joc a acestui Guvern, sau mai bine-zis a acestui partid (PSD - n.r.). Salarizarea din educaţie, conform grilei propuse de Guvern, pe o scală de la 1 la 10 este 1,5 - 2,0. Nu mai putem accepta bătaia asta de joc. Au promis 20% creştere în luna iulie şi 30% în ianuarie anul viitor, iar acum s-au răzgândit. Noi nu mai acceptăm minciuni, de aceea am decis să declanşăm greva. Asta a rămas singură moastra măsură prin care putem să cerem să fim respectaţi şi să ne cerem drepturile", a declarat Radu Pisica, lider sindicat FSLI Sector 6.

La nivel naţional, reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) vor centraliza până luni situaţia şi vor decide dacă se întruneşte majoritatea pentru declanşarea grevei.

Profesorii sunt nemulţumiţi de salariile din învăţământ şi de faptul că majorările salariale au fost amânate.

Citeste mai mult pe realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite