Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Profesoara s-a întors cu o carte

Profesoara s-a întors cu o carte
Comentează 5

O carte nu pentru a preda , ci  o carte pentru a fi oferită înspre lectură , tainică şi purtând nume intrate , religios  , într-un dialog.

Astfel, recent, Sala festivă a  Colegiului "Vasile Goldiş" , s-a bucurat, la fel ca şi selecta prezenţă , de revenirea profesoarei Voichiţa Tulcan Macovei , care şi-a lansat a cincea carte,  "Cine sunt eu şi cine este Dumnezeu.Dialoguri interreligioase", editată şi tipărită la Multimedia Internaţional Arad.I-au fost alături foşti elevi, colegi şi foşti dascăli, istorici, prelaţi, prieteni , elevi, universitari , cât şi prefaţatorul şi redactorul de carte, domnul prof.univ.dr.Radu Păiuşan , care  spus-"Cartea este frumoasă ca aspect şi importantă ca şi conţinut, mi-a căzut foarte bine să dialoghez cu autorul, care s-a comportat ascultător , de aceea, vă propunem  un volum de popularizare şi nu unul ştiinţific. Stilul abordat este  conceput  facil, prin întrebări şi răspunsuri, elevat, accesibil , şi propune  o concepţie inedită şi inovatoare în practicarea religiilor".

La rândul dumneaei , autoarea a mărturisit- " Cartea a dospit în mine nu ca teolog ci ca un credincios şi întrebarea care m-a animat era dacă Dumnezeu este incognoscibil, dacă se poate cunoaşte doar prin iniţiere , rugăciune, credinţă , de aceea , uneori, deşi singură, redeschid notiţe, cercetări şi îmi răspund unor întrebări". 

Au vorbit mulţi dintre cei prezenţi dar , ca o sumă a tuturor celor spuse ne limităm la cuvintele părintelui Emil Roman-"Doamna profesor surprinde din nou, deşi nu este  o necunoscută în peisajul scriitoricesc arădean şi nu numai.Este o trăitoare concretă a credinţei. De aceea , nu recurge, în carte la comparaţii ci adoptă o atitudine paşnică  vis-a vis de celelalte concepte  regăsite, biblic, în volum.

-Oare ce poate fi mai frumos pentru un dascăl, decât vocea unui fost elev, azi dascăl şi el, la Şcoala gimnazială din Şeitin, Diana Mladin , care , modelându-şi emoţiile din glas,  s-a ridicat din banca devenită doar pentru o vreme, primitoare şi a rostit mulţumiri -"Mi-amintesc şi-acum  timpul  când fişam din Coran şi cunoşteam, doar aşa, truda doamnei profesor, astăzi concretizată în acest volum".

Deşi ne-am propus să nu ne referim la volum, o singură distincţie avem a face-aceea că volumul împleteşte armonios laturi beletristice,teologice, filozofic-meditative iar dialogul, ca formă de exprimare ,  împreună cu naraţiunea şi simpla povestire , adăugate  unei   personale trăiri şi convingeri  este Interfaţa care ţine în suspans , cititorul..

Coperta , cu cele patru simboluri  religioase  este îmbietoare , de aceea,  parcă este în concordanţă cu intervenţia domnului ing. Ionel Schlesinger , preşedintele Comunităţii evreilor din Arad-"Coperta este admirabilă, ideea din conţinut cu dialogul , ca formă de adresare  cât şi titlul, mi se par interesante".

Un cuvânt de adimiraţie se cuvine domnului director, prof.Eugen Bocăniciu , care , moderator, ş-a deghizat într-o minunată gazdă, calitate mai mult decât onorabilă.Nu de alta dar ..şi directorii , pot deveni, măcar pentru o clipă, nostalgici.Mulţumim!.

La fel Corul , deşi un grup, ne-a înălţat înspre Dumnezeu rostind,  şi răsplătind, prin muzicale note, o strădanie, ca  o muncă de Sisif a unui profesor cu vocaţie de scriitor.Şi poate nu întâmplător şi poate tocai de aceea, Sala s-a ridicat Slăvind ! Cartea, Autorul!.Asistenţa! Repertoriul!.

Şi totuşi,  o eminesciană manta, devenită eşarfă de un argintiu la fel de eminescian, a  ascuns  , pentru o vreme, emoţiile revederii cu zidul unei şcoli,  cu dascăli prietenoşi şi fericiţi liceeni,   de unde un dascăl de excepţie s-a retras, pentru ca , mai apoi, din eşarfă să răsară un zâmbet.Printre delicate flori şi alte delicii am zărit un alt chip. Cu alt consemn.Însufleţitor.

Acela de recunoştinţă, mulţumire şi împlinire.

De aceea, de atâtea ori, Dascălii se întorc, dar fără catalog! Fără note.

În concluzia firească , în aceste momente de scriere, se cuvin felicitări , atât pentru elitismul prezentării de carte cât şi pentru momentele  de evlavie, îndumnezeire şi înălţare spirituală.

Florica RANTA CÂNDEA 

 

 

Galerie foto (35)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite