Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Prins de polițiștii locali în timp ce arunca deșeuri la voia întâmplării

Prins de polițiștii locali în timp ce arunca deșeuri la voia întâmplării
Comentează 1

Deloc impresionați de cuantumul triplat al amenzilor prevăzute în urma modificărilor aduse Legii 211/2011, privind regimul deșeurilor, unii locuitori ai municipiului își asumă riscul de a se debarasa în mod haotic de deșeurile menajere. Este și cazul unui arădean în vârstă de 40 de ani, surprins de polițiștii locali cu atribuții de ordine publică la data de 2 martie a.c., în timp ce descărca dintr-o căruță o cantitate considerabilă de deșeuri, la capătul dinspre albia râului Mureș al străzii Zorilor, din zona Faleza Sud. Surprins de echipajul operativ al Direcției Generale Poliția Locală Arad în timp ce se debarasa de gunoaie, C.S. a fost sancționat contravențional cu o amendă în cuantum de 3.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 211/2011, privind regimul deșeurilor.

Direcția Generală Poliția Locală Arad le recomandă arădenilor să aibă în vedere faptul că, odată cu intrarea în vigoare a noilor reglementări, încălcarea prevederilor legale cu privire la protecția mediului se sancționează cu amenzi de 3.000 până la 6.000 de lei, pentru persoanele fizice, respectiv de 20.000 până la 40.000 de lei, pentru persoanele juridice. Totodată, potrivit noilor reglementări, administrația publică locală, prin Serviciile Ordine Publică și Circulație și Biroul Protecția Mediului, poate dispune aplicarea măsurii complementare de ridicare de către contravenienți a deșeurilor impropriu depozitate .

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite