Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

PRIME SUBSTANȚIALE pentru șomerii din Vestul țării! Ce trebuie să facă?

Șomerii care decid să-şi schimbe domiciliul la o distanţă mai mare de 50 kilometri, pentru a deveni angajaţi, vor beneficia de o primă de instalare de 12.500 de lei. Persoanele care se vor muta împreună cu familia vor primi 15.500 de lei, potrivit unui comunicat remis de conducerea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.

PRIME SUBSTANȚIALE pentru șomerii din Vestul țării! Ce trebuie să facă?
Comentează 0

Mai mult, conform aceleiași surse, șomerii înregistraţi care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puţin 3 luni vor primi o primă de activare în valoare de 500 lei neimpozabilă.

De asemenea, statul oferă şi o subvenţie a navetei şomerilor care se angajează. Cuantumul acestei primei se calculează la 0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi, proporţional cu numărul de zile în care persoanele în cauză desfăşoară efectiv activitatea la angajatorul la care se realizează încadrarea în muncă. Această primă de încadrare se va acorda lunar, pentru o perioadă de 12 luni, şomerilor înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care se încadrează, potrivit legii, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 15 km de localitatea în care îşi au domiciliul stabil sau reşedinţa.

Concret, în județele din Vestul țării pot primi aceste indemnizații astfel:
• În județul Timiș, cei care se angajează în localitățile Bârna, Checea, Gottlob și Secaș;
• În județul Arad, cei care se angajează în localitățile Bata, Birchiș, Buteni, Craiva, Mîsca și Șiștarovăț;
• În județul Caraș Severin, cei care se angajează în localitățile Berliște, Bucoșnița, Carașavova, Ciuchici, Dognecea, Naidăș, Socol și Șopotu Nou.

Beneficiarii acestor drepturi vor avea obligația să prezinte la Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă teritorială la care sunt înregistraţi şi care le-a stabilit şi acordat drepturile respective, dovada emisă de angajator că sunt încadrați.

Sursa banatulazi.ro


Scrie un comentariu

trimite