Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Primarul Bibarț refuză orice negociere politică până la toamnă și le  cere principalilor contracandidați să rămână în CLM

Primarul Călin Bibarț, reales pentru un nou mandat în urma votului de duminică, a transmis astăzi că nu va accepta niciun fel de negociere politică cu privire la majoritatea din Consiliul Local Municipal până la toamnă, când se încheie actualul mandat al primarului și consilierilor locali. De altfel, toate termenele legate de validarea primarilor și consilierilor aleși încep să curgă începând cu 27 septembrie, potrivit celor declarate de Lilioara Stepănescu, secretarul general al municipiului Arad.

Primarul Bibarț refuză orice negociere politică până la toamnă și le  cere principalilor contracandidați să rămână în CLM
Comentează 2

De asemenea, primarul a făcut câteva precizări cu privire la organizarea alegerilor și le-a cerut principalilor contracandidați să rămână în Consiliul Local Municipal pentru a încerca să-și pună în aplicare promisiunile electorale.

„Nu sunt de acord cu nicio negociere politică în acest moment pentru majorități în consiliu, ci doar la momentul la care, după 27 septembrie, conform legii, vor începe validările mandatelor și atunci vom putea să începem discuțiile politice”, a punctat primarul. Acesta a ținut să precizeze că până la toamnă, Consiliul Local va funcționa după logica electorală rezultată în urma alegerilor din 2020. Întrebat fiind dacă a fost contactat până acum de cineva pentru negocieri, Bibarț a negat, precizând că a făcut acest anunț preventiv.

Sincopele nu au nicio legătură cu primăriile

În ceea ce privește organizarea alegerilor, Bibarț susține că anumite sincope nu se datorează primăriilor.

În acest proces complex de organizare a alegerilor, aș vrea să subliniez că Primăria are un rol strict administrativ în ceea ce privește cabinele, urnele, tot ceea ce ține de partea electorală, până când începe votarea și nicio implicare din momentul în care secțiile de vot sunt deschise, așa că unele mici sincope care au avut loc nu depind de primării, softurile la tabletă, mecanismul greu, comasarea care presupune un număr mai mare de buletine de vot”, a declarat primarul, care a ținut să le mulțumească public tuturor celor care au participat la organizarea alegerilor, dar a venit și cu o propunere legată de desemnarea președinților și locțiitorilor din secțiile de votare. „În prima etapă ar fi bine ca președinții și locțiitorii să fie aleși din rândul celor care au mai ocupat aceste poziții și au o anumită experiență”, a mai spus Bibarț.

Contracandidați așteptați în CLM

Referindu-se la principalii doi contracandidați, primarul le-a transmis că îi așteaptă în CLM, să-și pună în aplicare promisiunile electorale.  „Le sugerez, îi rog și-i atenționez ca în luna octombrie să se prezinte în Consiliul Local, să fie validați consilieri și să rămână aici, nu să fugă în Parlament, pentru a ne arăta împreună cum vor implementa promisiunile, unele de-a dreptul de science-fiction pe care le-au prezentat în campania electorală, s-au dus în fața oamenilor și pe unii au reușit să-i convingă. De abia-i aștept, să fie aici, în această sală, și nu doar aici, alături de noi, pentru a demonstra că nu au mințit oamenii”, a mai spus primarul.

 


Scrie un comentariu

trimite