Primăria continuă recrutarea recenzorilor; munca acestora este plătită mult mai bine decât la recensământul trecut
Primăria Municipiului Arad continuă recrutarea recenzorilor care vor participa la recensământul din casă în casă, până la data de 17 iulie 2022.
Cei care au împlinit 18 ani și doresc să câștige niște bani, sunt așteptați la camera 37 din cadrul Palatului Administativ cu următoarele documente:
- copie act de studii, cel puțin studii liceale absolvite, chiar și fără bacalaureat;
- copie act de identitate;
- copie certificat de căsătorie sau alt tip de document, numai dacă numele de pe actul de studii nu coincide cu cel din actul de identitate;
- cazier judiciar.
„Odată selectați, vor urma un instructaj, în cadrul căruia li se va spune pas cu pas ce au de făcut.
Recensământul Populației și Locuințelor 2021 continuă cu etapa a 3-a care presupune că recenzorii vor merge din casă în casă și vor introduce chestionarele, cu datele primite de la respondenți, pe tabletele primite special de la Institutul Național de Statistică, cel care organizează și coordonează întreaga acțiune.
Potrivit legii, recenzorii sunt plătiți cu câte 7 lei pentru fiecare persoană chestionată și cu 3,5 lei pentru recenzarea locuinței”, transmit reprezentanţii Primăriei Arad.
Astfel, fiecare recenzor este în funcţie de cât lucrează. Potrivit celor care s-au înscris deja este mult mai ușor și mult mai bine plătit decât acum 10 ani, când a avut loc precedentul referendum.
Sursa foto: observatornews.ro