Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Prima reacție a MAE după mesajul românului răpit în Burkina Faso

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a venit cu primele precizări după apariția mesajului video în care românul răpit anul trecut în Burkina Faso cere ajutorul Guvernului României.

Prima reacție a MAE după mesajul românului răpit în Burkina Faso
Comentează 0

Celula de criză interinstituțională care gestionează situaţia cetăţeanului român răpit în Burkina Faso a luat notă de difuzarea la data de 31 octombrie 2016 a unui material video cu cetăţeanul român Iulian Gherguţ, se prcizează într-un comunicat al MAE.

"În prezent se fac verificări privind autenticitatea înregistrării. Având în vedere specificul acestei operaţii, procedurile de verificare pot să dureze", se spune în mesajul autorităților.

Celula de criză interinstituțională precizează că lansarea unui astfel de mesaj în spaţiul public se înscrie în tiparul obişnuit al situaţiilor de acest gen.

Celula de criză interinstituţională lucrează în regim de permanenţă pentru gestionarea situaţiei. MAE recomandă ca tratarea în spaţiul public a elementelor privind acest caz, dat fiind caracterul specific şi sensibil al acestuia, să se facă cu toată precauţia.

Românul răpit în Burkina Faso a cerut ajutorul guvernului român pentru eliberarea sa. Un nou videoclip, care ar fi fost filmat la 21 septembrie, a fost postat pe internet de răpitorii săi. Bărbatul spune că este în stare bună și le transmite membrilor familiei că se gândeşte zi de zi la ei.

Celula de criză interinstituțională care gestionează situaţia cetăţeanului român răpit în Burkina Faso, convocată la data de 4 aprilie 2015 (din care fac parte MAE, SIE, SRI, MApN, Administraţia Prezidenţială), este constituită conform "Metodologiei de comunicare şi acţiune pentru instituţiile cu responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de atacuri teroriste în care sunt implicaţi cetăţeni români aflaţi în afara teritoriului României" (aprobată de ședința CSAT din 3 iulie 2013).

Împreună cu MAE, care acţionează pe toate canalele diplomatice disponibile şi gestionează activitatea de comunicare, autorităţile române competente în domeniul securităţii naţionale (SIE, SRI, MApN) depun toate eforturile pentru eliberarea cetăţeanului român. Fiecare instituţie acţionează cu instrumentele şi metodele specifice de acţiune, conform competenţelor.

Sursa realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite