PREVENIREA RĂSPÂNDIRII NOULUI CORONAVIRUS
În cursul acestei săptămâni, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu cei din cadrul Secției 1 de Poliție Urbană Vlaicu au continuat activitățile cu caracter informativ- preventiv cu privire la măsurile de prevenire a pandemiei de COVID-19.
Activitatea s-a desfășurat în baza planurilor de acțiune dispuse de către Inspectoratul de Poliție Județean Arad privind adoptarea în plan operațional a măsurilor preventive în vederea răspândirii virusului SARS-COV-2 și a reducerii efectelor asupra populației.
Polițiștii au dialogat cu persoanele care s-au aflat în mai multe societăți comerciale despre modalitățile de prevenire a infectării cu noul coronavirus, cuprinse în legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Având în vedere faptul că unii cetățeni au afirmat că au avut în familie rude care au fost infectate cu virusul SARS-COV-2 și deși s-au vindecat prezintă o teamă foarte mare cu privire la o eventuală reinfectare, recomandăm cetățenilor să manifeste echilibru emoțional, să analizeze obiectiv consecințele acestei boli și să aibă încredere în eficiența măsurilor luate de autorițăți în vederea prevenirii răspândirii acestei boli .
Activitatea s-a dorit a fi un îndemn la respectarea regulilor stabilite în această perioadă cu privire la portul măștii, distanțarea fizică recomandată între persoane, igiena mâinilor precum și alte măsuri adoptate în această perioadă.