Prețul la energie, plafonat până în 2025! Virgil Popescu: Cred că acest sistem va permite o stabilitate a prețurilor pe toată perioada de aplicare a mecanismului
Ministrul Energiei Virgil Popescu a făcut, vineri, câte precizări extrem de importante legate de ordonanța de urgență a Guvernului (OUG) pe Energie, adoptată de Executiv după o serie lungă de discuții și consultări - pe alocuri pline de contre - și care vine să facă lumină într-o problemă extrem de delicată în această perioadă, respectiv cea a prețurilor la energie. Mai exact, Guvernul a decis, prin ordonanță de urgență, revenirea la piața reglementată a energiei electrice, începând de anul viitor. Prețul va fi reglementat până în martie 2025.
Potrivit lui Virgil Popescu, OUG prevede că prețul maxim la care producătorii de energie vor putea vinde energia electrică este de 450 de lei/MWh.
”Este un preț care asigură dezvoltarea investițiilor companiilor, dezvoltarea de noi capacități", a spus Virgil Popescu, subliniind că "vor participa doar capacitățile puse în funcțiune înainte de adoptarea ordonanței 27”.
”Mecanismul reglementează o parte din piața de energie. Face posibilă susținerea compensărilor de preț din OUG 119. Ne-am dovedit în Europa pionieri în a adopta o serie de măsuri ce au fost adoptate ulterior de alte state”, a afirmat, la randul sau, secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu.
”E un sistem ingenios, e aplicat în Franța un sistem similar, doar că acolo vorbim doar de energia nucleară. Pentru 2023 estimăm că o treime din piața de energie se va găsi în acest sistem. Acest sistem va permite o stabilitate a prețurilor pe toată durata de aplicare a acestui mecanism”, a explicat și ministrul Energiei.
"Estimam cam o treime din piata de enrgie se va regasi in acest sistem. Putem vorbi de o achizitie si de un pret al energiei noastre care ne va permite mentinerea acestei plaje - asa cum spunea si prim-ministrul Romaniei - de 0,68 de bani pentru cei care consumă până la 100 de kw și 0,80 de bani pentru cei care consumă între 100 și 255 de kw şi 1,3 lei prin modificarea ordonanţei 119 în Parlament pentru restul consumatorilor şi 1 lei pentru IMM-uri, instituţii publice, ceea ce lipseşte acum în Ordonanţa 119.
De fiecare dată am lucrat împreună şi am pus un sistem în practică iar ulterior, în cadrul Consiliului pe Energie, discuţiile cu ceilalţi colegi miniştri, la Comisia Europeană s-au luat şi aceste măsuri, inclusiv măsura impozitării captării veniturilor producătorilor a fost luată prin Regulament, la nivelul Comisiei Europene, de către toate statele membre.
Cred ca acest sistem va permite o stabilitate a preturilor pe toata perioada de aplicare a acestui mecanism", a adăugat Popescu, la finalul sedintei de vineri a Eexcutivului.
Este a doua încercare de reglementare de către guvern a unei piețe, după cea a lemnului de foc, care a provocat însă o penurie de lemn, și asta deoarece că cei mai mulți producători au refuzat să mai vândă la un preț considerat prea mic.
Până în acest moment, reprezentanții sectorului de producție a energiei electrice nu au avut o poziție publică față de revenirea la piața semi-reglementată. România a renunțat treptat la reglementarea pieței de energie, ca efect al integrării în piața unică a UE.
Sursa: realitatea.net