Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Președintele CJA a fost ales vicepreședinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România

Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a fost ales vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România. Acesta susţine că din aceasă poziţie va susţine aplicarea corectă a principiului descentralizării.

Președintele CJA a fost ales vicepreședinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România
Comentează 0

„Am fost mandatat să îmi reprezint colegii din Regiunea de Vest pentru ca, împreună, vocea noastră să fie auzită și luată în considerare. În cariera mea, ca primar,  ca deputat, ca președinte al Consiliului Județean, întotdeauna am susținut principiul subsidiarității, al luării deciziilor cât mai aproape de cetățeni, de nevoile și așteptările lor. Reprezentanții administrațiilor locale sunt cei care au legătură directă cu oamenii, cu problemele lor și prin urmare, trebuie să facă eforturi pentru rezolvarea acestora. Voi susține, din conducerea acestui for, aplicarea corectă a principiului descentralizării, deoarece, în activitatea noastră, ne confruntăm cu atribuții pe care trebuie să le îndeplinim, fără însă a ni se transmite și bani pentru a rezolva lucrurile așa cum trebuie”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Conform voturilor exprimate, Adrian-Ioan Veştea, președintele CJ Brașov, este noul preşedinte al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România. Cei doi prim-vicepreşedinţi sunt Emil Radu Moldovan (preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud) şi Péter Ferenc (preşedintele CJ Mureş). Secretar general al UNCJR a fost ales Marius Oprescu (preşedintele CJ Olt), iar vicepreşedinţi au devenit Tamás Sándor (preşedintele CJ Covasna, reprezentând Regiunea Centru), Valentin Ivancea (preşedintele CJ Bacău, reprezentând Regiunea Nord-Est), Ilie Bolojan (preşedintele CJ Bihor, reprezentând Regiunea Nord-Vest), Iustin Cionca (preşedintele CJ Arad, reprezentând Regiunea Vest), Aladin Georgescu (preşedintele CJ Mehedinţi, reprezentând Regiunea Sud-Vest), Marian Pavel (preşedintele CJ Ialomiţa, reprezentând Regiunea Sud), Horia Teodorescu (preşedintele CJ Tulcea, reprezentând Regiunea Sud-Est), Hobert Thuma (preşedintele CJ Ilfov, reprezentând Regiunea Bucureşti-Ilfov), alături de Gheorghe Flutur (preşedintele CJ Suceava).

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite