Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Președintele va decreta starea de urgență

Președintele va decreta starea de urgență
Comentează 0

Președintele va decra starea de urgență. Intră în vigoare de la începutul săptămânii viitoare. Klaus Iohannis: “Ne va permite să achiziționăm echipamentele necesare pentru a gestiona această criză, cauzată de coronavirus”.

UPDATE: 

STAREA DE URGENȚĂ

  • Reglementată de OUG 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență
  • starea de urgență privește situații de criză ce impun măsuri excepționale care se instituie în cazuri determinate de apariția unor pericole grave la adresa apărării țării și securității naționale, a democrației constituționale ori pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre
  • Starea de urgență reprezintă ansamblul de măsuri excepționale de natură politică, economică și de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul țării sau în unele unități administrativ-teritoriale care se instituie în următoarele situații:
  • existența unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea națională ori funcționarea democrației constituționale;
  • iminența producerii ori producerea unor calamități care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre.
  • exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale poate fi restrâns, cu excepția drepturilor omului și libertăților fundamentale
  • se poate institui pe cel mult 30 de zile
  • La instituirea a stării de urgență, unele atribuții ale administrației publice centrale de specialitate și ale administrației publice locale trec în competența autorităților militare și a altor autorități publice, prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau de urgență.
  • Conducătorii autorităților publice, ai celorlalte persoane juridice, precum și persoanele fizice au obligația să respecte și să aplice toate măsurile stabilite în prezenta ordonanță de urgență, în actele normative conexe, precum și în ordonanțele militare sau în ordine, specifice stării instituite.
  • Conducătorii autorităților publice și administratorii operatorilor economici care asigură servicii de utilitate publică în domeniile energetic, sănătate, agricultură și alimentație, alimentare cu apă, comunicații și transporturi au obligația de a asigura continuitatea furnizării serviciilor esențiale pentru populație și pentru forțele destinate apărării.
  • Decretul de instituire a stării de urgență se aduce neîntârziat la cunoștința populației prin mijloacele de comunicare în masă, împreună cu măsurile urgente de aplicare, care intră imediat în vigoare. Decretul se difuzează pe posturile de radio și de televiziune, în cel mult două ore de la semnare, și este transmis în mod repetat în primele 24 de ore de la instituirea stării de asediu sau de urgență.
  • Decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgență trebuie să prevadă următoarele:a) motivele care au impus instituirea stării;b) zona în care se instituie;c) perioada pentru care se instituie;c^1) măsurile de primă urgență care urmează a fi luate;
  • În funcție de evoluția situațiilor de pericol, Președintele României, cu încuviințarea Parlamentului, poate prelungi durata stării instituite și poate extinde sau restrânge aria de aplicare a acesteia
  • Pe durata stării de urgență, gestionarea măsurilor dispuse revine Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, sub conducerea nemijlocită a ministrului administrației și internelor și în coordonarea primului-ministru.
  • Pe durata stării de urgență, gestionarea măsurilor dispuse revine Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, sub conducerea nemijlocită a ministrului administrației și internelor și în coordonarea primului-ministru.
  • Pentru aplicarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, precum și a măsurilor prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgență, autoritățile militare, precum și celelalte autorități publice prevăzute la art. 7 alin. (1) au următoarele atribuții și răspunderi:

 

  1. sa întocmească planurile de acțiune și planurile de ridicare graduală a capacității de luptă, în conformitate cu ordinele și instrucțiunile proprii;
  2. să dispună depunerea temporară, la organele de poliție de pe raza județului sau a municipiului București, a armelor, munițiilor și materialelor explozive aflate asupra populației și să procedeze la căutarea celor nedepuse în termenul stabilit, urmând ca la încetarea măsurii excepționale acestea să fie înapoiate celor în drept să le dețină; să dispună închiderea temporară a societăților care comercializează arme și muniții și să instituie paza acestora; c) să limiteze sau să interzică circulația vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore și să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulație;
  3. să efectueze controale asupra unor persoane sau locuri, când acestea se impun;
  4. să efectueze razii;
  5. să exercite în mod exclusiv dreptul de a autoriza desfășurarea adunărilor publice, a manifestațiilor sau marșurilor;
  6. să evacueze din zona supusă regimului stării de asediu sau de urgență persoanele a căror prezență nu se justifică;
  7. să dirijeze persoanele evacuate sau refugiate pe direcțiile și în zonele stabilite și să țină evidența acestora;
  8. să protejeze informațiile cu caracter militar destinate a fi comunicate prin mass-media; informațiile cu privire la starea de asediu sau la starea de urgență, cu excepția celor referitoare la dezastre, se dau publicității numai cu avizul autorităților militare; mijloacele de comunicare în masă, indiferent de natura și de forma de proprietate, sunt obligate să transmită, cu prioritate, mesajele autorităților militare, la cererea acestora;
  9. să dispună închiderea temporară a unor stații de distribuire a carburanților, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;
  10. să suspende temporar apariția sau difuzarea unor publicații ori a unor emisiuni ale posturilor de radio sau de televiziune;
  11. să asigure paza militară a stațiilor de alimentare cu apă, energie, gaze, a sediilor posturilor de radiodifuziune și de televiziune publice, a operatorilor economici care dețin capacități de importanță strategică la nivel național, precum și a obiectivelor de importanță deosebită pentru apărare, prin punerea în aplicare a Planului de mobilizare a economiei naționale pentru apărare; când situația impune, dispun oprirea temporară a alimentării cu gaze, energie și apă potabilă, după caz;
  12. să dispună raționalizarea alimentelor și a altor produse de strictă necesitate;
  13. să emită ordonanțe militare sau ordine, după caz;
  14. să interzică circulația rutieră, feroviară, maritimă, fluvială și aeriană pe diferite rute;

 

Președintele Klaus Iohannis a luat decizia instituirii stării de urgență la nivelul țării, după ce numărul îmbolnăvirilor de coronavirus a depășit 100. Acesta a anunțat că starea de urgență va fi decretată la începutul săptămânii viitoare. Potrivit Constituției, președintele solicită acum Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.

Principalele declarații ale președintelui:

„Astăzi Guvernul a fost votat, învestit și a depus jurământul în condiții foarte speciale, din cauza epidemiei de coronavirus. În primul rând felicitări noului Guvern și le doresc mult succes. Apreciez în mod deosebit votul care s-a dat astăzi în Parlamentul României. Astăzi, din Parlamentul României s-a transmis un mesaj de unitate. Sunt foarte bucuros să constat că majoritatea parlamentarilor și partidelor parlamentare au înțeles importanța acestui moment, greutatea acestui moment și nevoia unei acțiuni unitare pentru România și pentru români.

Prima prioritate pentru noul Guvern este, evident, continuarea luptei împotriva epidemiei de coronavirus, continuarea luptei pentru a gestiona eficient întreaga criză care s-a generat. Guvernul care își preia acum mandatul este Guvernul care și până acum a lucrat cu motoarele turate, a lucrat bine pentru a gestiona această criză.

Acum, cu toate forțele, vom continua această luptă. Noul Guvern și împreună cu mine ne vom dedica toate energiile 100% pentru a gestiona eficient această criză și, evident, după ce se termină această criză pentru a guverna foarte bine pentru români și România. Este foarte important ca măsurile care vor fi luate să fie luate la timp, în așa fel încât să prindă, iar pentru a face posibilă această luptă cu toate instrumentele prevăzute de lege am decis să decretez starea de urgență la începutul săptămânii viitoare. Această stare de urgență va face posibilă alocarea de noi resurse importante pentru gestionarea crizei. În acest fel, Guvernul va avea posibilitatea să aloce mai mulți bani domeniului sănătății, mai mulți bani pentru medicamente, mai mulți bani pentru aparatura medicală necesară. Se va permite să se realizeze achiziții într-un timp foarte scurt, cu proceduri simplificate, punând astfel la dispoziția guvernului toate instrumentele necesare pentru a gestiona eficient criza generată de coronavirus.”

Reamintim că România a intrat în Scenariul III privind coronavirusul astăzi/ieri/alaltăieri, când numărul cazurilor de infectare cu coronavirus a depășit 100, după confirmarea îmbolnăvirii a trei liberali. Potrivit secretarului de stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, Scenariul III presupune, între altele, faptul că „Cele șapte clinici de boli infecțioase din țară vor prelua doar cazurile grave și critice, iar cele județene cazurile mici și medii. Cazurile non-coronavirus vor ajunge în alte spitale, după separarea în centre de triere.”

Reamintim, de asemenea, că Guvernul Orban a fost învestit cu 286 de voturi „pentru”, într-o ședință desfășurată în condiții speciale din cauza epidemiei de coronavirus. Prim-ministrul Ludovic Orban, împreună cu alți parlamentari ai PSD, au fost testați vineri pentru coronavirus, după ce au intrat în contact cu senatorul PNL Vergil Chițac, depistat pozitiv la testul pentru coronavirus. Rezultatele testelor premierului și ale altor 11 parlamentari ai PNL au ieșit negative. Totuși, după comunicarea veștii, premierul Orban a anunțat că senatorii PNL, liderii partidului, dar și membrii guvernului care au interacționat cu Chițat se vor autoizola.

Autoritățile au decis însă instituirea de noi reguli privind interacțiunea cu cetățenii a angajaților din serviciile publice, iar membrii Guvernului și oficialii de rang înalt pot ieși din izolare, exclusiv pentru exercitarea obligațiilor expres prevăzute de Constituție, purtând măști și păstrând o distanță de cinci metri față de persoanele care nu se află în izolare. 

Sursa: BIZIDAY


Scrie un comentariu

trimite