Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad a arătat zilele trecute publicului său că nu doar recent încheiatul Festival Internaţional de Teatru Nou poate provoca întâlniri teatrale fresh,  ci şi spectacolele repertoriului nostru, repertoriu care de la stagiune la stagiune se îmbogăţeşte progresiv. Astfel, vineri, 26 mai, de la ora 19:00, la Sala Studio,  a avut loc premiera intitulată Complexitatea Apartenenţei, în regia lui Radu Nica, traducere Mircea Sorin Rusu.

            Textul piesei, apărut în anul 2014 - Complexity of belonging în original -  aparţine lui Falk Richter, scriitor, traducător şi regizor german, considerat unul dintre cei mai importanţi autori contemporani. Povestea are în centru parcursul iniţiatic al personajului principal al piesei, Eloise, artistă franţuzoaică aflată la o răscruce în viaţa personală; ea-şi îndreaptă paşii şi sufletul către Australia, unde speră să redescopere adevăruri intime despre ea şi despre oamenii ce i se alătură în demersul său profesional: aşa-numita instalaţie umană. Deschiderea şi spontaneitatea oamenilor noi din jur o forţează pe Eloise să sondeze adând în ea însăşi, singura sa opţiune rămânând propriul adevăr: personal, artistic.

            Cum se explică singurătatea noastră constantă, tocmai în epoca mijloacelor de comunicare ce aduc oamenii foarte aproape? Pot coexista dorinţa noastră de-a ne contura o individualitate puternică şi nevoia de-a ne (con)topi într-o apartenenţă psiho-sexuală de durată? Cu ce preţ putem să facem faţă expectaţiilor  nerealist de înalte ale prezumtivilor nostri parteneri? Poate cineva să stabilească un portret-robot al fiinţei umane normale, astfel încât să ne servească drept sursă de inspiraţie înspre devenire? Dar familia standard, poate ea să fie etalonul societăţii actuale, câtă vreme relaţiile heterosexuale glisează în derizoriu adesea? Se simte cetăţeanul unui stat la modul real ca aparţinând pământului aborigen sau patriotismul şi identitatea naţională ajung valori datate într-o epocă a imixtiunii şi globalizării?

            Astfel de întrebări reprezintă scheletul pe care regizorul Radu Nica îşi clădeşte spectacolul Complexitatea Apartenenţei. Spectacol ce abordează într-un mod deschis şi non-tezist tematici frapant de actuale, pornind (strict aleatoriu) de la singurătatea omului de astăzi, joburile exagerat de solicitante, reale închisori profesionale; nevoia de-a avea o viaţă afectiv-sexuală stabilă, satisfăcătoare, contrazisă de distanţele ce le interpunem între noi: emoţional, virtual.

            Distribuţia include 7 actori, unii dintre ei aflaţi la primul proiect cu Radu Nica. Dorina Darie-Peter o compune cu siguranţă actoricească pe Eloise, personajul-liant/naratorul, acea artistă franțuzoaică ce ajunsă în Australia, sub pretextul unui demers artistic, sociologic, antropologic și performativ, întâlneşte oameni aparent diferiţi, dar funciar uniţi de numitorul comun: nevoia lor de aparteneţă, de dragoste, de interdependenţă. Angela Petrean-Varjasi se identifică perfect cu Lauren, o femeie singură şi expansivă, deţinătoare de pasiuni ciudate (pietrele semipreţioase, shiatsu, reiki etc.). Lauren speră încă la bărbarul ideal cu care va forma un Noi pe viaţă şi în acest sens întocmeşte cu migală interminabila listă de atuuri ale potenţialului partener, întruchipând astfel idealurile femeilor de pretutindeni. Cecilia Lucanu-Donat este Karen, terapeuta rătăcită pe traiectoria sa profesională şi personală, care pedalează între sexualitatea clasică şi cea interzisă,  jonglând între apartenenţa profesională şi excluziunea relaţională. Stephen (Alex Mărgineanu) are o relaţie cu Karen, dar simte că se îndepărtează mult de calea sa interioară, fapt ce-l scurtcircuitează nervos şi-l provoacă să dea un profund restart vieţii sale. Joel (Călin Stanciu)  şi Josh (Ioan Peter) sunt un cuplu gay de cursă lungă; cei doi parcurg firesc etapele întemeierii unei familii, învăţând să vadă viaţa dintr-o perspectivă pro-activă, chiar conştienţi fiind că familia lor este neconvenţională. Sorin Calotă ni-l prezintă pe Alya, fratele infantil şi frustrat al lui Stephen, claustrat într-o familie-căpuşă de care nu se poate dezlipi pentru a deveni odată adult.

            Scenografia spectacolului îi aparţine Irinei Moscu, artistă aflată la intersecţia dintre arhitectură, design şi grafică. Spaţiul  realizat de aceasta pentru Complexitatea Apartenenţei îl evocă pe universalul Constantin Brâncuși. Însingurarea şi  dezrădăcinarea personajelor sunt redate prin Masa Tăcerii, metaforă a apropierilor umane sincopate şi intermitente, bruiate de semnale WI-FI deficitare. Mai avem ca element scenografic şi Poarta Sărutului, simbol al nevoii de-a iubi şi de-a fi iubiţi. Totodată, muzica şi sound designul lui Vlaicu Golcea tuşează interpretarea actorilor, devenind un supra-personaj discret, concordant cu tăcerile ce dor, cu singurătăţile ce rod în carne vie şi cu nefericirile grefate pe existenţa cotropită de virtualitate excesivă.

            Radu Nica, regizorul aflat deja la a doua colaborare artistică cu Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad, ne provoacă prin Complexitatea Apartenenţei să ne readresăm Marile Întrebări existenţiale, probabil aceleaşi, indiferent de naţionalitate, ţara în care trăim, vârsta noastră, de profesia sau orientarea noastră sexuală.  Montarea sa nu condamnă explicit situaţia disperată a societăţilor actuale, ci aduce pur şi simplu în faţa publicului personaje desprinse din cotidian, regăsibile în proximitate. Faptul că le privim în oglindă ne oferă o obiectivitate necesară, ca mai apoi să ne adunăm curajul de-a ne efectua schimbările aferente, desigur, dacă putem şi nu e prea târziu.

Emanuel Cotuna