Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Politica și Săptămâna Patimilor

De fiecare dată, când intrăm în Săptămâna Patimilor, când spiritul sărbătorilor ar trebui să ne cuprindă, observăm o anumită poziționare – ipocrită, în marea majoritate a cazurilor – a politicienilor. Un îndemn la armistițiu în „războiul” acuzelor și, uneori, al limbajului jignitor spre trivial. Un steag alb, cum ar veni, așa cum, studiind istoria, găsim celebrul armistițiu de Crăciun din Primul Război Mondial, început în 23 decembrie 1914 și care a durat două sau, în unele zone, chiar trei zile.

Politica și Săptămâna Patimilor
Comentează 0

Cum de la un război mondial la frecușurile publice ale aleșilor noștri e distanță mare, acest așa-zis armistițiu de ochii lumii mă lasă rece. Îl consider ipocrit nu doar în esența lui, ci și prin contradicția pe care o promovează: să fim buni acum, să nu ne insultăm. Dar și când trec sărbătorile, hai să ne dăm drumul! Deci, ca o primă concluzie, această fățărnicie, acest fariseism (să mai împănăm textul și cu rezonanțe biblice) arată șubrezimea morală a clasei politice, poate nu în totalitatea ei, dar într-o majoritate covârșitoare.

Și dacă tot n-o scoatem la capăt cu acest armistițiu, creat artificial, ce-ar fi ca pacifismul dintre beligeranții de zi cu zi să se transforme, oarecum, în ceva pozitiv, în ceva util pentru cetățeni. Ce-ar fi ca în această perioadă spirituală, dacă tot sunt cuprinși distinșii politicieni de spiritul Paștelui, îndemnând spre bunătate, să avem și noi o dovadă: toți decidenții, fie parlamentari, primar sau președinte de Consiliu Județean, să aibă o poziție publică transparentă și comună și să întocmească o listă cu obiective importante, fundamentale pentru municipiul și județul nostru. Aș începe cu finalizarea celui de-al doilea pasaj rutier, cu găsirea soluțiilor de finanțare pentru centura de sud-est, cu amplasarea monumentului Marii Uniri, finalizarea stadionului și lista ar putea continua. Iar la aceste obiectivă să nu mai existe păreri și poziționări diferite, ci fiecare dintre decidenți, indiferent de culoarea politică, să voteze pentru interesele Aradului. Ei, oare cerem mult, acum, în Săptămâna Patimilor? Sau credeți că acest armistițiu fals e suficient, că ne folosește la ceva? La nimic, părerea mea! Dar o coalizare a clasei politice, repet, pe anumite proiecte de importanță, ar duce în primul rând la credibilizarea politicului în ochii cetățenilor!

Teofil Grădinaru

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite