Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Poliţia Locală răspunde sesizărilor primite de la arădeni cu privire la desfăşurarea recensământului

Având în vedere sesizările transmise în ultima perioadă de cetățeni, reprezentanţii Poliţiei Locale vin cu precizări în vederea clarificării unor aspecte privind recensământul populației și al locuințelor.

Poliţia Locală răspunde sesizărilor primite de la arădeni cu privire la desfăşurarea recensământului
Comentează 0

„Participarea la recensământ este obligatorie. Scopul îl reprezintă numărarea oficială a persoanelor cu reședința obișnuită în toate diviziunile geografice ale teritoriului țării, la data de 01.12 2021. Reședința obișnuită este adresa la care respectivii au locuit în ultimele 12 luni și au petrecut timpul zilnic de odihnă ori locuiesc de mai puțin de 12 luni, dar au intenția să rămână 12 luni, indiferent dacă au solicitat sau nu serviciului local de evidența persoanelor actualizarea adresei de domiciliu ori reședință.

Înscrierea datelor se va efectua obligatoriu la adresa la care persoanele locuiesc în fapt, chiar dacă această adresă este alta decât cea menționată în actul de identitate.

Persoanele nu trebuie să dețină în proprietate locuința la care se recenzează! Chiriașii se vor recenza obligatoriu la adresa la care locuiesc în fapt!

Datele necesare recensământului NU se colectează pe caiete, registre, etc. Transmiteți datele NUMAI recenzorilor autorizați (verificați legitimația) și NUMAI dacă aceștia colectează datele on-line, prin intermediul TABLETEI puse la dispoziție exclusiv în acest scop!

Informațiile privind persoanele și locuințele NU se colectează din casă în casă decât începând cu data de 16 mai.

Autorecenzarea on-line, atât cea efectuată pe computerele/telefoanele/tabletele personale, cât și cea înregistrată cu ajutorul unui recenzor, asigură dreptul la o zi liberă plătită de la serviciu.

Asigurați-vă că participați la recensământul obligatoriu și că datele au fost înregistrate corect, apelând la recenzarea asistată cu ajutorul unui recenzor autorizat, dacă nu aveți timpul necesar ori nu vă descurcați și aveți nevoie de ajutor!

În vederea înregistrării tuturor cetățenilor, pentru persoanele care nu au putut fi găsite la adresele unde locuiesc, recenzorii vor reveni la adrese pentru a lua legătura cu cel puțin unul dintre membrii gospodăriei, ori, dacă acest lucru nu este posibil, recenzorul va prelua informațiile de la alte persoane care pot furniza date pertinente (vecini, rude)”, transmite Poliţia Locală.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite