Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

PNL și-a stabilit echipa de campanie, atât la nivel național, cât și la Arad

Liberalii arădeni și-au prezentat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat europarlamentarul Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad; Iustin Cionca, prim-vicepreședinte al PNL Arad și președinte al CJA; Sergiu Bîlcea, președinte al Organizației Municipale șo vicepreședinte al CJA; primarul Călin Bibarț, prim-vicepreședinte al Organizației Municipale și Răzvan Cadar, secretar general al PNL Arad și vicepreședinte al CJA, echipele de campanie cu care „vor ataca” alegerile locale din septembrie.

PNL și-a stabilit echipa de campanie, atât la nivel național, cât și la Arad
Comentează 3

„La nivel național s-a format echipa de campanie pentru alegerile locale și evident, că în oglindă s-a definit și echipa județeană de campanie”, a ținut să precizeze europarlamentarul Gheorghe Falcă, care i-a dat apoi cuvântul lui Sergiu Bîlcea, care a prezentat echipele de la nivel național și de la nivel județean. „Ne despart mai puțin de trei luni până la data alegerilor locale, 27 septembrie și puțin mai mult de cinci luni până în 6 decembrie, când vor avea loc alegerile parlamentare. Echipa PNL Arad a prezentat candidații în luna februarie, PNL Arad pregătește atât alegerile locale, cât și alegerile generale într-o formulă de echipă. La nivel național, campania va fi condusă de președintele Ludovic Orban, iar cele nouă posturi care sunt în această organigramă sunt ocupate de Robert Sighiartău – logistică și organizare; Rareș Bogdan – strategie politică; Raluca Turcan – comunicare presă și monitorizare; Siegfried Mureșan – organizare și implementare decizii în filiale; Cristina Trăilă – juridic; Dan Motreanu – responsabil evenimente; Alina Gorghiu – analiza competitorilor; Cristian Bușoi – responsabil economic, iar responsabil de programul electoral este președintele PNL Arad, domnul Gheorghe Falcă. Vedem o echipă cu foarte mulți europarlamentari care nu vor candida la aceste alegeri, astfel încât candidații vor avea timp să se pregătească”, susține Sergiu Bîlcea. În continuare, acesta a prezentat echipa de la Arad, care va fi condusă de Gheorghe Falcă. Ovidiu Ilie se va ocupa de organizare și logistică; Iustin Cionca de strategia politică; Oana Blaghi de comunicare presă și monitorizare; Răzvan Cadar de organizare și implementare decizii în filiale; Ioan Plaveți de departamentul juridic; Ionel Bulbuc va fi responsabil de evenimente; deputatul Glad Varga se va ocupa de analiza competitorilor; Sorina Groza va fi responsabilul economic, iar Geanina Pistru va fi responsabil de programul electoral.

„Ne dorim ca aceste alegeri să ne arate forța PNL, atât la nivel național, cât și în Arad, proiectele pe care le-am propus arădenilor și începînd de ieri românilor sper să ne aducă acel plus, în următoarea perioadă, mai ales în zona relansării economice, mai ales că acum, mai mult ca oricând, pe lângă criza sanitară, criza economică devine o prioritate pentru români, iar fără investiții, economia nu poate supraviețui”, a mai spus Bîlcea.

Galerie foto (11)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite